Adriana Dascălu. Mi-aţi trimis trei poeme cu precizarea că texte ale dvs. au mai apărut în România şi SUA. Dar România e mare şi de SUA nu mai vorbim! E posibil să fi găsit un redactor care să pună versurile dvs. copilăreşti încă, naive în pagină. Dar eu vă spun că asemenea compuneri de album nu pot interesa un cititor al poeziei adevărate: Din negre şi întunecate gânduri/ Izvorăşte timid iubirea./ Sufletul meu înveninat / se teme să urmeze susurul firav/ ce-i poate aduce fericirea. Asemenea întrebări pe cît de retorice pe atît de nesărate ţin de un trecut îndepărtat şi dvs. chiar veţi rîde de ele după ce veţi frecventa intens adevărata, marea poezie: Nu vreau să refuz iubirea,/ dar... dacă cedez, voi suferi oare? Singurul motiv pentru care versurile acestea pot fi reproduse este umorul lor involuntar: Dacă luna e liantul dintre noi,/ Noaptea înstelată să coboare peste amândoi,/ Luna plină să ne însoţească,/ Inimile să ni le unească./ Fermecaţi de praf de stele,/ Să-mi săruţi genele grele./.../ Iubindu-ne, în întuneric,/ Frenetic, demonic şi angelic. Vorba e, dacă luna e „liantul”, de ce să vă iubiţi pe întuneric? Profitaţi de lumina ei şi iubiţi-vă altfel decît retoric. Atunci, poate va apărea şi poezia.
Irina Lucia Mihalca. Îmi trimiteţi poeziile în română şi în armână, în franceză ca şi în engleză. Ele sună cam aşa: Puiu di focu iasti vrearea nivrutâ, aţzea cu arichili ca di malmâ,/ ca unâ njii di lunjinji, aţzea cu oclii ascâpiraţzâ ca di yili! (adică Pasăre de Foc este iubirea stăvilită, cea cu aripile aurii/ ca o mie de luminiţe etc.). Sau: Chaque matin, on aspire des lettres de soi,/ Des majuscules, froides, chaudes, vivantes,/ Des fantasmes qui frémissent dans leur danse – des images dans la glace –. Las la o parte că traducerea în franceză e absolut literală: În fiecare dimineaţă aspiri litere din tine prin Chaque matin, on aspire des lettres d
