■ Sinodul BOR a emis recent o decizie cu privire la modalitatea de oficiere a Tainelor Botezului şi Cununiei. Decizia a stârnit reacţii, mai ales din partea iubitorilor de petreceri câmpeneşti. Opinia mea este că se încearcă o atenuare a secularizării creştinismului românesc. ■
Viaţa Bisericii se încadrează între 2 limite: acrivia şi pogorământul. Una pretinde o rigoare disciplinară, conformă unor canoane, cealaltă presupune o relaxare a acestei rigori. Ambele însă sunt folosite ca miljoace pentru îndreptarea deviaţiilor de la echilibrul duhovnicesc al vieţuirii creştine. Acrivia se aplică atunci când enoriaşii au tendinţa de a relaxa registrul spiritual prea mult, ajungând aproape le laxitate morală, iar pogorământul se foloseşte în situaţia opusă, riscul de a se atunge habotnicia, rigorsmul literal al legii sau socotirea mijloacelor duhovniceşti (slujbe, post, rugăciune, etc. ) ca scopuri în sine.
Aş încadra-o recenta decizie a Sinodului la acrivie. Poate părea dură, deoarece sub atacul secularismului, omul contemporan pierde contactul cu spiritualitatea. Tocmai de aceea, ea este binevenită, în contextul în care desacralizarea spaţiului românesc înseamnă şi tot felul de idei importate de aiurea. Printre acestea se regăseşte şi pasiunea săvârşirii căsătoriilor şi botezurilor în natură. Deşi pare o chestie de elevaţie spirituală, această nouă pasiune importată deotă o gravă lipsă de cunoaştere a ceea ce sunt Botezul şi Cununia în realitate, Această dorinţă de slujbă câmpenească, este doar o consecinţă firească a urbanizării excesive şi a idolatrizării naturii. Unii nu vor la Biserică deoarece nu vor expunere publică. Alţii nu vor la Biserică pentru că nu cunosc importanţa sacramentală a sfântului lăcaş. Oricum ar fi, se ratează esenţialul: harul Tainelor nu se poate dobândi de oriunde, ci numai de la izvoarele mântuirii, Biserica lui Hristos. A nu