*Duminică, de la patru şi de la cinci după amiază, două meciuri decisive
Duminică, începând cu ora 11.00, meciul dintre două echipe calificate deja în play-off, Inter şi ISU Delta, chiar dacă nu mai are nicio miză se anunţă totuşi unul al marilor orgolii şi de moral pentru jucătorii ambelor echipe din moment ce acelaşi meci s-ar putea rejuca şi într-una dintre finalele de pe 9 martie. Al doilea meci al seriei Performanţă e programat de la ora 13.00, între STX Electro şi Elcos, ultima fiind performera ultimei etape când a învins ISU Delta. În fine, jocul dintre Real B şi Metalurg, de la ora 18.00, va fi un duel între echipele care au avut şansa lor de a prinde play-off-ul dar şi le-au irosit în ultimele etape.
La Old-Boys lucrurile sunt mai complicate şi prima confruntare, cea de la ora 12.00, între Andema şi Pronautica, e doar un meci al orgoliilor. Apoi de la ora 14.00, Marix are doar o formalitate cu STX Electro, la fel cum se anunţă şi pentru Electrosanitas, de la ora 15.00, meciul cu Star Boys.
Meciurile cu adevărat pe miză sunt de la orele 16.00 şi respectiv 17.00, când vor juca CERC împotriva Domserv şi All Stars contra celor de la COMIS.
Programul complet al zilei, mai jos:
11.00 ISU DELTA – INTER
12.00 ANDEMA – PRONAUTICA
13.00 STX ELECTRO T – ELCOS
14.00 STX ELECTRO – MARIX
15.00 ELECTROSANITAS – STAR BOYS
16.00 CERC – DOMSERV
17.00 ALL STARS – COMIS
18.00 REAL B – METALURG
*Duminică, de la patru şi de la cinci după amiază, două meciuri decisive
Duminică, începând cu ora 11.00, meciul dintre două echipe calificate deja în play-off, Inter şi ISU Delta, chiar dacă nu mai are nicio miză se anunţă totuşi unul al marilor orgolii şi de moral pentru jucătorii ambelor echipe din moment ce acelaşi meci s-ar putea rejuca şi într-una dintre finalele de pe 9 martie. Al doilea meci al