Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dialog cu reprezentanţi ai MAI al Ucrainei în regiunea Cernăuţi

Publicat in Crai Nou, vineri 1 martie 2013 ·

Prefectul Florin Sinescu s-a întâlnit, ieri, cu o delegaţie formată din ofiţeri ai Departamentului Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei în regiunea Cernăuţi.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Suceava, din delegaţie au făcut parte Oleksandr Demydov – şeful Departamentului MAI al Ucrainei în regiunea Cernăuţi, Roman Loshenco – şef adjunct al Departamentului MAI al Ucrainei în regiunea Cernăuţi, Oleg Popov – şef adjunct al Departamentului MAI al Ucrainei în regiunea Cernăuţi, Miykhailo – şef al Direcţiei de combatere a criminalităţii organizate din cadrul Departamentului MAI al Ucrainei în regiunea Cernăuţi şi Ivan Zaitsev – asistent în cadrul Departamentului MAI al Ucrainei în regiunea Cernăuţi.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a făcut o trecere în revistă a relaţiilor de colaborare existente între judeţul Suceava şi regiunea Cernăuţi şi a demersurilor făcute de cele două părţi pentru deschiderea a două noi puncte de frontieră la Vicovu de Sus şi la Ulma. „În mod evident există mai multe lucruri care ne unesc decât cele care ne despart. Avem o mare deschidere pentru a extinde aceste relaţii de colaborare şi apreciez iniţiativa dumneavoastră de a ne întâlni în această formulă, pe linia Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. Sunt segmente pe care trebuie să acţionăm împreună, pentru a avea un climat de siguranţă şi ordine publică. Îmi exprim convingerea că doar prin colaborare, prin schimb de informaţii la acelaşi nivel de structură putem combate fenomenul infracţional. Nu trebuie să neglijăm colaborarea şi pe linia situaţiilor de urgenţă şi a jandarmeriei” a precizat prefectul judeţului Suceava.

La rândul său, şeful delegaţiei ucrainene, colonel Oleksandr Demydov, şi-a exprimat convingerea că discuţiile care vor avea loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava vor deschide calea spre o strânsă colaborare pentru c

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, merge la Budapest Pride, marșul interzis de guvernul Orban

HotNews acum o ora
Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă, președintele forului legislativ europan, va conduce delegaţia PE la Budapest Pride, eveniment interzis de autoritățile ungare. „Vicepreşedintele Parlamentului European Nicu Ştefănuţă (Grupul Verzilor/ALE) va conduce

Bolojan: Vom adopta măsuri care să atace cele două urgenţe, deficitul şi fondurile europene

BusinessMagazin acum 30 minute
Guvernul va stabili, în următoarele două săptămâni metodele pentru reducerea deficitului bugetar şi pentru accesarea fondurilor europene, anunţă vineri premierul Ilie Bolojan.

DEFICITUL bugetar al României, după primele cinci luni din 2025. Anunțul făcut de ministerul Finanțelor în plină reorganizare

Gandul acum o ora
Deficitul bugetar s-a situat la 3,39% din PIB, după primele cinci luni din 2025, comparativ cu 3,41% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanțelor. Comisia Europeană a recomandat Consiliului

Ilie Bolojan: O să discutăm în fiecare şedinţă de guvern despre adoptarea unor măsuri pentru scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor / O direcţie importantă va fi cea privind restructurarea companiilor de stat

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a anunţat, vineri, în şedinţa Executivului, că vor discuta în fiecare şedinţă de guvern, în perioada următoare, despre adoptarea unor măsuri pentru scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor, care să acţionez

Cel puţin trei morţi şi 14 răniţi la Samar, într-un atac rus cu rachetă în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin trei persoane au fost ucise, iar alte 14 rănite, vineri, într-un bombardament rus la Samar, un oraş situat în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk (centru-est), anunţă guvernatorul regiunii S

Prima ședință CSAT convocată de Nicușor Dan. Subiectele de pe ordinea de zi

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc luni, 30 iunie 2025, ora 12:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit unui comunicat al Administrației prezidențiale, pe ordinea de zi a ședinței

Surse Parchetul General schimbă calitatea lui Călin Georgescu în inculpat!

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii Parchetului General au decis, vineri, să-i schimbe calitatea lui Călin Georgescu din suspect în inculpat, după ce a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, au precizat, pentru AGERPRE

Județul Botoșani, sub alertă Cod Portocaliu. Ce anunță meteorologii

Botosani News acum 49 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și anunță că județul Botoșani va fi sub o avertizare de tip Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, vineri, între orele 12:00 – 19:00. În intervalul menționat, vor fi vijelii puternice (viteze ale

Israelul a bombardat poziții islamiste din sudul LIBANULUI, vizând membri ai grupului Hezbollah

Gandul acum 37 minute
Avioane militare israeliene au bombardat, vineri, poziții islamiste din sudul Libanului, în contextul conflictului cu grupul fundamentalist șiit Hezbollah, autoritățile libaneze raportând victime și daune materiale semnificative. Raidurile aeriene a

Alexandru Rogobete: Sporurile ar trebui să fie în sumă fixă şi nu procentual. Ministrul Sănătății anunță întâlniri cu sindicatele

Adevarul acum 53 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat vineri, 27 iunie 2025, că sporurile ar trebui să fie în sumă fixă şi nu procentual. El a anunțat că săptămâna viitoare la Ministerul Sănătăţii sunt programate întâlniri cu toate sindicatele.

Vremea

București
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/29°
dum.

18°/30°
lun.

21°/32°
Iasi
acum

33°
vin.

17°/33°
sâm.

18°/24°
dum.

17°/27°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

30°
vin.

21°/30°
sâm.

20°/25°
dum.

18°/25°
lun.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/27°
lun.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
vin.

19°/31°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/33°
lun.

19°/35°