Fostul şef al Fiscului ieşean a fost dat în judecată de o actuală angajată cu probleme locomotorii după ce, timp de trei ani, din motive inexplicabile, nu a vrut să o transfere de la un loc de muncă static la unul dinamic. Starea de sănătate a funcţionarului s-a agravat, riscând să ajungă "la bisturiu". Acum, acesta solicită daune morale de 620.000 de lei.
Calvarul ieşencei Paraschiva Bejinariu, angajată la Direcţia Generală a Finananţelor Publice Judeţene (DGFPJ), a început încă din 2006. Atunci, în timpul efectuării unei sarcini de serviciu, femeia s-a deplasat cu o maşină în judeţul Botoşani, pentru a efectua un control la trei societăţi comerciale.
Pe drumul de întoarcere, maşina în care se afla Paraschiva Bejinariu şi o altă colegă a fost implicată într-un accident rutier foarte grav. Bejinariu a ajuns atunci la spital mai mult moartă decât vie, fiind diagnosticată cu un traumatism cranio-cerebral, dar şi cu grave probleme locomotorii.
În urma unei anchete, o comisie a stabilit că evenimentul rutier constituie un accident de muncă, fiind urmat de incapacitatea temporară de muncă. "Până în luna octombrie am procedat la tratarea urmărilor traumatismului cranio-cerebral (redobândirea memoriei, tratament cu medicamente) care a necesitat o perioadă îndelungată de timp pentru refacere, perioadă în care am beneficiat de concediu medical plătit conform legislaţiei de la acea dată”, a menţionat Paraschiva Bejinariu, într-o cerere adresată instanţei.
Obligată să muncească dintr-un birou
După trei ani în care a stat în concediu medical, pentru a se reface, femeia s-a reîntors la muncă. Nu a mai fost încadrată pe locul dinainte de accident, respectiv la inspecţie fiscală, ci a primit un post ce presupunea muncă de birou, în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Municipale.
În repetate rânduri, medicul i-a spus Paraschivei Bejinariu că