Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul Judeţean a primit clasificare definitivă de gradul II. RMN-ul va fi cumpărat de minister

Publicat in Rondul de Sibiu, vineri 1 martie 2013 ·

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Siibu a primit, în această săptămână, clasificare de gradul II, definitivă, fără îndeplinirea unui plan de conformare, după cum a declarat vineri, 1 martie, managerul unităţii, medicul Liviu Cotârlă (foto).

Clasificarea a fost acordată în ciuda faptului că unitatea nu dispune de un RMN care condiţiona obţinerea clasificării definitive. Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, a declarat că aparatul va fi achiziţionat de Ministerul Sănătăţi, iar Consiliul va suporta 5 la sută din valoarea aparatului. Concret, din valoarea de 5.200.000 de lei, instituţia judeţului va achita 263.000 de lei.

Cindrea a precizat că la fel se va întâmpla şi cu celelalte aparate de care era nevoie, şi anume acceleratorul de particule şi angiograful.

Managerul spitalului judeţean, Liiu Cotârlă, a declarat că din punct de vedere financiar, clasificarea curată de gradul II însemană o creştere a finanţării pe caz rezolvat.

“Faptul că este de gradul doi fără conformare creşte finanţarea de la 1.444 de lei, pe caz rezolvat, la 1600 de lei. Ceea ce aduce un plus important în actul medical. Asta înseamnă că s-au rezolvat toate problemele de conformare la Spitalul Clinic Judeţean. De săptămâna aceasta spitalul este gradul II fără condiţii de conformare, condiţii care însemnau îmbunătăţirea unor probleme tehnice şi de dotare”, a declarat Cotârlă.

Potrivit acestuia, în ultimii doi ani au avut loc lucrări care au dus la obţinerea clasificării definitive.

De asemenea, circa 10 la sută din cazuistica rezolvată în spital a fost din alte judeţe, fiind una dintre codiţiile puse pentru obţinerea clasificăriid efinitive de grad II.

“A trebuit să instituim încă două cabinete de specialitate în Ambulatoriu, de psihiatrie şi pneumologie. Sunt funcţionale. A trebuit să institui

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 3 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 10 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 2 ore
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 3 ore
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 11 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 4 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 3 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 9 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Atac cibernetic asupra aeroporturilor din Milano și Ministerului de Externe al Italiei, revendicat de hackerii pro-ruși

Libertatea acum o ora
Hackerii au vizat, astăzi, aproximativ zece site-uri web oficiale din Italia, inclusiv site-urile Ministerului de Externe și cele două aeroporturi din Milano, pe care le-au scos temporar în afara serviciului, relatează agenția de știri Reuters.

Vremea

București
acum

dum.

2°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°