Vorbeşte sincer, nu are nimic de ascuns despre viaţa lui, răspunde imediat, fără să stea pe gânduri, de parcă ar acorda zilnic interviuri.
Scurt, îndesat, poartă o pălărie, un costum elegant, cu dungi subţiri, şi nu-şi arată vârsta. Cu atât mai puţin atunci când urcă pe scenă şi tună cu vocea sa vibrantă, puternică, care te ridică de la masă. Nea Vasile a devenit celebru în toată ţara, odată cu lansarea uneia dintre cele mai îndrăgite piese ale anilor 2000, "Dimineaţa pe răcoare", cântată împreună cu trupa Zdob şi Zdub. Dar povestea lui de lăutar din Mârşa, sat din Câmpia Română, binecunoscut pentru muzicanţii săi, este cu mult mai lungă şi mai plină de viaţă.
"Nu voiam mâncare, băutură; ţambal şi iar ţambal"
- Toţi lăutarii primesc din familie primele lecţii de muzică. De la cine aţi învăţat să cântaţi, de la bunicu', de la tata?
- Cânta şi bunicu', da' pe el nu l-am prins, că n-a mai venit de pe front. Tata s-a întors din război în '44, rănit la Odessa, nici nu ne cunoşteam bine, nici eu pe el şi nici el pe mine. Aveam 7 ani, plecase de acasă când eram de-un an, nici nu-l văzusem. În '37 a plecat la armată, în '38 s-a făcut concentrarea, în '39 a început războiu'. Tata a venit olog cu picioru' şi n-a mai cântat. De la el am învăţat altceva, să fiu copil cuminte, să vorbesc şi să mă comport frumos cu lumea. Că el n-a fost în viaţa lui inculpat sau reclamant, şi nici eu. Şi n-am primit şi n-am dat nicio palmă, doar o dată lu' fii-miu, că l-am găsit trei zile plecat de la şcoală.
- Şi atunci, cum aţi început să cântaţi?
- Asta a fost aşa, o preferinţă de-a mea, mi-era şi mie drag când vedeam băieţii de-o seamă cu mine sau mai mari cu un an-doi, cum cântă, aş fi cântat şi io, da' n-aveam cu ce. A venit tata, a văzut el că nu ştiu ce, şi mi-a cumpărat un ţambal de la un om care nu mai cânta
