* este situaţia a şase minori descoperiţi de Poliţia Locală Brăila într-un adăpost improvizat de pe Calea Călăraşilor * abandonaţi de familie, aceşti copii nu au nicio şansă de a ieşi din situaţia în care se află, fără o intervenţie reală din partea instituţiilor statului * deocamdată, instituţiile abilitate nu prea reuşesc să facă faţă fenomenului
Şase minori, cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, au fost depistaţi de o patrulă a Poliţiei Locale dormind într-un adăpost improvizat sub balconul unui apartament de la parterului blocului 24A, de pe Calea Călăraşilor. S-a întâmplat miercuri, 27 februarie, în jurul orei 10.45. În ciuda frigului de afară, cei şase puşti dormeau duşi, zgribuliţi, sub doar două pături subţiri.
Poliţiştii locali i-au trezit şi i-au luat la sediu pentru a le stabili identitatea. Au constatat, astfel, că au de-a face cu Robert C., 17 ani, Dumitru P., 13 ani, Adrian Nicuşor R., 13 ani, Antonio-Cristinel P., 14 ani. Toţi aceştia au domiciliul în Brăila. Ei au fost duşi acasă, iar părinţii au fost amendaţi cu câte 100 lei, fiindcă nu i-au supravegheat şi i-au lăsat să vagabondeze şi să cerşească pe domeniul public.
Ceilalţi doi copii - Petruş P. şi Ionuţ P., ambii în vârstă de 16 ani, sunt doi fraţi din satul Lanurile, comuna Viziru. Aceştia au fost prinşi în flagrant, săptămâna trecută, în timp ce sustrăgeau un capac de canalizare. "La momentul respectiv, am informat printr-o adresă Direcţia Generală pentru Asistenţa şi Protecţia Copilului Brăila despre situaţia celor doi minori, însă constatăm că aceştia au ajuns din nou în stradă. Din discuţiile purtate cu conducerea DGAPC a reieşit faptul că minorii se află în plasament la sora lor, care locuieşte în satul Lanurile, fiind abandonaţi de părinţi. Ei fug frecvent de la acel domiciliu, întorcându-se în municipiul Brăila, unde preferă să cerşească sau să fure