În prezent, funcţionează 20 de secţii din 24, celelalte cabinete urmând să fie mutate în cursul săptămânii viitoare, după cum anunţă reprezentanţii unităţii. De asemenea, spre bucuria pacienţilor, programările se vor face în clădirea policlinicii pentru toate specialităţile.
În prezent, la parterul clădirii funcţionează Biroul pentru Internări, Fişier, Chirurgia Plastică şi Neurochirurgia. La etajul I pacienşii pot găsii cabinetele de Citologie, Neurologie, Fizioterapie, Comisia de expertiză a capacităţii de muncă şi Diabet –Nutriţie. La etajul II au fost mutate cabinetele Medicina Muncii, Dermatologie, Psihiatrie şi Pneumologie, iar la mansardă, funcţionează cabinetele de Oncologie, Nefrologie, HIV, Medicină internă, Gastroenterologie, Hematologie, Alergologie şi Endocrinologie.
Specialităţile Ortopedie, Oftalmologie, Urologie, Chirurgie, ORL şi Radiologie vor fi mutate pe parcursul lunii martie, întrucât pentru acestea sunt necesare anumite amenajări speciale, în funcţie de specificul activităţii medicale.
Clădirea a fost dotată şi cu un lift care este funcţional.
“De ieri funcţionăm în acest spaţiu. Sunt încă patru cabinete care trebuie mutate, dar care în cursul săptămânii viitoare vor deveni funcţionale. Nu vom aduce modificări la program însă atât partea de fişier, cât şi cea de internare este aici. Va fi mult mai funcţional. Programările se vor face aici pentru toate specialităţile. Liftul funcţionează”, a declarat dr. Adrian Moga, medicul coordonator al Ambulatoriului.
Sibienii pot face programări de la ora 7 dimineaţa până la ora 15, la fişirul din cadrul Policlinicii, iar Policlinica va fi deschisă de la ora 8 până la ora 20.
În prezent, funcţionează 20 de secţii din 24, celelalte cabinete urmând să fie mutate în cursul săptămânii viitoare, după cum anunţă reprez