Dacă la Apel nu i se va reduce pedeapsa, Cadu va rata turul semifinalei Cupei, cu Astra, şi derby‑urile din Liga I cu Steaua, Dinamo şi Rapid
CFR Cluj a primit aseară o lovitură dură. Căpitanul echipei, Ricardo Cadu, a fost judecat de Comisia de Disciplină a LPF pentru că l-a faultat extrem de dur la meciul de la Vaslui pe Milanov, fază în care bulgarul şi-a pierdut un dinte. Decizia a fost una drastică, Cadu fiind încadrat la vătămarea fizică a adversarului, care se pedepseşte cu o suspendare între şase şi zece etape. Membrii Comisiei au luat în considerare că acesta e recidivist şi au decis să îl suspende pentru nouă etape şi să îl amendeze cu 18.000 de lei! "Decizia este conform regulamentului, nu este nici dură, nici uşoară. Am avut în vedere consecinţele deosebit de grave ale faultului. Cadu şi-a recunoscut vina, dar a spus că a faultat fără intenţie", a motivat decizia Valentin Epure, preşedintele Comisiei de Disciplină. Cadu va rata derbyurile cu Steaua, Rapid şi Dinamo, dacă Comisia de Apel nu va reduce suspendarea.
"E o decizie şi contra clubului"
Şefii din Gruia au luat foc când au aflat decizia. "Accidentarea lui Milanov nu e foarte gravă, sunt convins de asta. E o decizie exagerată şi nu o înţeleg. O să facem recurs, e o decizie emoţională şi influenţată de tot scandalul ăsta. Sunt foarte dezamăgit, dar nu pot să spun mai multe. Nu mă aşteptam la atâtea etape, dar sper că la recurs să fie redusă pedeapsă. Eu cred că este şi o decizie împotriva clubului", a declarat Iuliu Mureşan la Digi Sport. Clujenii rămân astfel cu fără unul dintre cei mai importanţi jucători în lupta pentru podium în Liga I, dar şi în turul semifinalei Cupei, cu Astra.
Decizia dată este una pur sportivă, nu pot s-o apreciez într-un fel. Intrarea lui Cadu poate fi o sancţiune de Cod Penal. Ne vom adresa tuturor instituţiilor competente, atât civil cât şi p