PREȘEDINTELE TVR A ÎNCERCAT DIN NOU SĂ VALIDEZE CONTRACTUL CU PROROM. Preşedintele televiziunii publice, Claudiu Săftoiu, a încercat din nou să treacă prin Consiliul de Administraţie al TVR controversatul contract cu firma germană Prorom, recurgând la o formă voalată de şantaj. Nici de data aceasta, membrii Consiliului nu au vrut să valideze documentul, scrie Adevărul.
Consiliul de Administraţie al TVR a respins, miercuri, în bloc, o nouă tentativă a şefului televiziunii publice, Claudiu Săftoiu, de a valida contractul cu firma germană de distribuţie Prorom. Membrii CA susţin că Săftoiu a încercat să-i şantajeze. În referatul prezentat Consiliului el a arătat că, în cazul în care contractul va fi aprobat, acesta va fi renegociat, şeful TVR recunoscând, practic, că suma de 3,7 milioane de euro, pentru achiziţionarea a 170 de filme şi seriale de la Prorom, este umflată artificial. Potrivit surselor, Claudiu Săftoiu s-a arătat extrem de nervos şi a încercat să facă presiuni.
Contractul cu firma germană Prorom conţine şi livrarea către TVR a mai multor episoade din serialul CSI New York – Criminaliştii. Conform mai multor membri din Consiliul de Administraţie, TVR a achiziţionat aceste episoade la preţul de 18.000 de euro per episod. „Preţul este imens, alte televiziuni au achiziţionat CSI la preţuri mult mai mici, de 2.000-3.000 de euro, deci TVR a cumpărat cu preţuri de cel puţin şase ori mai mari“, a spus Valentin Nicolau, membru în Consiliul de Administraţie.
Claudiu Săftoiu, şantaj eşuat la adresa Consiliului de Administraţie al TVR
CLASAMENTUL AGENȚIILOR DE MEDIA. „Forbes România” prezintă clasamentul agențiilor de media în funcție de numărul punctelor de audiență la TV obținute de reclamele clienților ale căror bugetele le-au administrat pe parcursul anului 2012. Punctele de audiență (GRP’30) au fost calculate pe targetul comercial (18 –