Dubloul Christian Schopf/Andreas Schopf a sărbătorit ieri, la Vatra Dornei, câştigarea celei de-a treia Cupe Mondiale la dublu de când coboară împreună pe aceeaşi sanie.
Dacă Christian Schopf a declarat că în timpul coborârii nici nu s-a gândit că este posibil să câştige această competiţie, coechiperul său, Andreas Schopf, a declarat: „Fiecare curbă am simţit-o oarecum ciudat, dar permanent m-am gândit că trebuie să continuăm cursa. Abia la final, când am văzut timpul obţinut, am realizat că acesta a fost de fapt un parcurs bun”.
Andreas Schopf a considerat cursa de ieri ca fiind una dificilă: “Condiţiile au fost în continuă schimbare şi a fost greu să găsim echipamentul potrivit. În toate etapele din această iarnă am fost foarte aproape de a câştiga cursa, dar ne bucurăm că am reuşit acum, la sfârşitul sezonului”.
Şi ruşii Aleksandr Egorov/Petr Popov, clasaţi pe locul doi, au spus că, pentru această competiţie, condiţiile meteo au fost singurul inamic al curselor. “Au fost zile grele aici, deoarece vremea a fost în mod constant în schimbare. Au existat condiţii diferite între prima şi a doua zi, între o manşă şi cealaltă manşă desfăşurate în aceeaşi zi, iar astăzi a fost diferit din nou. A trebuit să pregătim sania diferit pentru fiecare cursă şi abia astăzi, în cele din urmă, am găsit ajustările potrivite”, a spus Egorov.
Dubloul italian Patrick Pigneter/Florian Clara a fost mulţumit cu locul al treilea, în etapa a şasea a competiţiei pentru că acest loc a fost cel de care au avut nevoie pentru a câştiga Cupa Mondială pentru a cincea oară.
Patrick Pigneter, câştigător şi la simplu al etapei şi al cupei mondiale, a declarat că este mulţumit de rezultatele din acest sezon, pentru că şi-a atins toate obiectivele propuse, echipamentul cu care a concurat s-a potrivit foarte bine, iar din luna mai va începe pregătirile pentru sezonul