Săptămâna trecută, am fost invitat de Colegiul Noua Europă să particip la o dezbatere pe tema specificului naţional, ocazionată de controversata lucrare a profesorului Lucian Boia „De ce este România altfel?”. Deşi a fost o dezbatere foarte interesantă, n-am intenţia să prezint un inventar al părerilor laudative sau critice la adresa acestei lucrări, exprimate în cadrul conferinţei (pentru detalii, a se vedea Dilema Veche, numărul 472, 28 februarie-6 martie 2013). Voi menţiona în trecere doar că, în ceea ce mă priveşte, nu m-am simţit contrariat sau ofensat de eseul domnului Boia şi, aplecat spre o interpretare a spiritului mesajului (şi nu doar a literei sale), am extras din carte ceea ce cred că ar trebui să motiveze românii în cazna lor de progres individual şi colectiv: i) nevoia de a privi istoria naţională din alte perspective decât cele inoculate de propaganda naţionalistă, ii) exerciţiul igienic al introspecţiei lucide şi critice, iii) utilitatea autoamplasării noastre într-o analiză comparativă cu veritabile valori europene, iv) şansa ca strigătul (pe alocuri prea zgomotos, recunosc) despre „altfelul” românesc să ne urnească înspre ceva bun etc. În plus, cartea profesorului Boia m-a provocat să răspund eu însumi la întrebarea despre specificul naţional. Mai jos, o încercare de răspuns făcută publică în respectiva dezbatere.

Zdrobit de anvergura personalităţilor prezente la acea conferinţă, am fost nevoit să încep cu un succint autodenunţ: neavând competenţe de istoric, sociolog, antropolog, istoric literar, politolog sau filosof, n-am căderea să vorbesc despre altfelul românesc din perspective ştiinţifice. Dezavantajul major este că, neavând carte, n-o să am parte, adică parte de argument de autoritate şi credibilitate doctorală. Avantajele nu sunt însă de colea: lipsa corsetelor documentare şi certificatoare, şansa speculaţiei şi-a metaforei şi, n