Tema modificării Constituţiei e din nou la modă. După experienţele politice ale anului 2012, ideea a trecut din planul dezirabilului în cel al acţiunii politice... Dar, dincolo de zbaterile momentului, (mai) poate fi România salvată de o (nouă) Constituţie? Altfel spus, s-ar putea construi sau reforma o societate şi o economie prin reguli cu caracter constituţional? Sau, pentru a contextualiza dezbaterea în termenii prin care Joseph Schumpeter punea problema acum mai bine de o jumătate de secol, se poate salva capitalismul prin reglementare constituţională? Căci, dacă va rămîne doar la nivelul schimbării echilibrului între instituţiile politice, reforma constituţională începută va eşua ca toate celelalte încercări. Iar în cei 155 de ani scurşi de la adoptarea Convenţiei de la Paris din 1858 (căci prima Constituţie care să-şi merite numele a fost impusă Principatelor de Puterile garante), durata medie a unei Constituţii a fost de 15 ani. Ce minuni s-ar putea realiza în doar 15 ani? În acest răstimp, au existat şi exemple bune. În 1866, în doar cîteva luni, inspirîndu-se copios dintr-o Constituţie democratică, cea belgiană, politicienii din Principate au pus bazele celui mai stabil regim din istoria României. Dar şi această Constituţie a fost modificată în 1879, 1884 şi 1917, înainte de a fi restructurată în 1923. Cînd, 72 de ani mai tîrziu, regimul politic inaugurat în 1866 se prăbuşea, România începea marea aventură a căutării celei mai bune forme de guvernare. Şi, dacă nu ne vom opri să reflectăm puţin asupra istoriei moderne, îl vom mai căuta încă ceva vreme.
În 1866, după scurta experienţă a autoritarismului cuzist, liberalii români au încercat să găsească nu cea mai bună formă de guvernare, ci pe cea care să limiteze abuzul şi arbitrariul celor ce se află vremelnic la guvernare. Şi, chiar dacă nu a fost o Constituţie perfectă, dovadă obsesia revizu
