Vrei o vacanţă inedită şi de neuitat? Atunci în Germania vei găsi locul potrivit, la Tropical Islands.
Într-un hangar imens din Krausnick, 60 de km sud-est de Berlin, ce a găzduit ca bază pentru militarii ruşi, acum se află un cel mai mare complex de wellness din Europa ce are tot ceea ce ai găsi si pe o insulă însorită.
Hangarul a fost transformat în loc de vacanţă. S-au amenajat piscine, pentru copii şi adulţi, tobogane (unul dintre ele de 25 m înălţime), parc de aventură, plajă exotică, restaurante, saună, cursuri de meditaţie, tratamente corporale, corturi pe plajă (în care poţi dormi şi peste noapte), căsuţe precum în Bali, Borneo, Thailand sau Samoa şi multe altele. Din când în când, mai poţi vedea trecând şi câte un flamingo.
După temperatura din interior, nici nu ai spune că afară ar fi altfel. Nici nu se simte că te afli în plină iarnă, iar tu eşti în interior, într-un costum de baie, la piscină.
Temperatura aerului este constantă, de 26 grade C, iar cea a apei, de la 28 grade C în Marea Sudului, la 32 grade C în Laguna Bali.
Complexul este deschis zilnic de la 8 dimineata, până după miezul nopţii. Preţul pentru o zi de distracţie este de la 28,50 de euro, şi 23 de euro pentru cei copiii cu vârste între 4 şi 14 ani. iar dacă doreşti să rămâi peste noapte mai plăteşti încă 15 de euro.
Hangarul Tropical Islands are o capacitate maximă de 6.000 de vizitatori pe zi, şi numai în primul an a atras circa 975.000 de turişti.
Hangarul de 66.000 mp, 360 metri lungime, 210 metri lăţime şi 107 metri înălţime poate “găzdui” chiar şi statuia Libertăţii, scrie apropo.ro.
Vrei o vacanţă inedită şi de neuitat? Atunci în Germania vei găsi locul potrivit, la Tropical Islands.
Într-un hangar imens din Krausnick, 60 de km sud-est de Berlin, ce a găzduit ca bază pentru militarii ruşi, acum se află un cel mai mare complex de wellne