Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Activatate întreruptă la Rompetrol Rafinare şi Petrochimicals

Publicat in Ziua Veche, vineri 1 martie 2013 ·

Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Petrochemicals îşi întrerup activitatea de producţie pentru lucrări tehnologice în perioada 1 martie – 8 aprilie.

Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Petrochemicals, companii membre ale Grupului Rompetrol, îşi vor întrerupe activitatea de producţie în perioada 1 martie -8 aprilie 2012 pentru realizarea lucrărilor tehnologice programate, ce vor costa peste 55 milioane dolari. Conform unui comunicat remis vineri Bursei de Valori Bucureşti, repornirea etapizată a instalaţiilor tehnologice de pe platforma industrială Petromidia va începe pe 8 aprilie.

Lucrările vor fi coordonate de Rominserv, contractorul general al Grupului, şi constau în revizia şi modernizarea echipamentelor în acord cu noua capacitate de procesare a rafinăriei, creşterea gradului de siguranţă în funcţionarea instalaţiilor, respectarea prevederilor legale în domeniu ISCIR (Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat), dar şi realizarea unor proiecte pentru protecţia mediului, conform legislaţiei naţionale şi europene.

Peste 1.800 de persoane cu diferite specializări (mecanică, electrică, automatizări, construcţii civile, tratamente anticorozive etc) vor realiza aceste lucrări, în cursul cărora vor fi reautorizate 1.211 conducte, 371 echipamente şi 545 supape de siguranţă de pe platforma Petromidia. Cele două companii ale Grupului vor asigura în această perioadă livrările de produse către clienţi din stocuri.

Conform agerpres, grupul Rompetrol a finalizat în 2012 un amplu program de creştere a capacităţii de prelucrare a rafinăriei Petromidia, de la 3,8 milioane tone la cinci milioane tone de materie primă, efortul investiţional ridicându-se la aproximativ 380 milioane dolari. Cantitatea totala de materie prima procesată de Rompetrol Rafinare în 2012 a fost de 4,05 milioane tone, în creşt

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Australian Open. Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al turneului

Mediafax acum 30 minute
Sorana Cârstea, aflată pe locul 72 în topul mondial, a întâlnit-o pe Elina Svitolina, locul 29. Svitolina s-a impus în două seturi, 6-4, 6-4. Turneul din Australia va ţine până pe 26 ianuarie. Cinci jucătoare de tenis din România au fost pe tabloul

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum 58 minute
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

Diplomat rus: Rusia nu va ataca ţările NATO

News.ro acum 42 minute
Rusia nu va ataca ţările NATO şi nici nu plănuieşte astfel de măsuri agresive, a declarat un diplomat rus de rang înalt într-un interviu pentru Izvestia, potrivit TASS. "Relaţia dintre Rusia şi NATO nu doar că se află la cel mai coborât nivel de la

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 10 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Militarii nord-coreeni din Ucraina, instruiţi să se autodetoneze înainte de a fi capturaţi

Mediafax acum 30 minute
Soldaţii făceau parte din corpul de elită nord-coreean Storm Corps şi primiseră ordine stricte să se sinucidă în loc să fie capturaţi, a declarat parlamentarul Lee Seong-kweun după o informare din partea Serviciului Naţional de Informaţii din Seul,

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 8 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 12 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Nicuşor Dan consideră că președintele Klaus Iohannis trebuie să lămurească ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale. „Înclin să cred că a fost o influenţă a Rusiei”

HotNews acum 51 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că anularea scurtinului prezidențiale este un eşec al instituţiilor statului, referindu-se la serviciile secrete, Autoritatea Electorală Permanentă şi ANAF, iar preşedintele României, Klaus Iohan

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°