Un bărbat de aproximativ 60 de ani şi-a pierdut viaţa în această după-masă după ce s-a înecat în apele râului Someş, în apropierea străzii 1 Mai din Dej.
Conform unor martori, bărbatul se afla la pescuit, însă a alunecat în apă şi a fost tras de curenţi. Un alt pescar care se afla în apropiere a văzut trupul bărbatului plutind, a aruncat cu undiţa şi a reuşit să-l prindă şi să îl tragă la mal. "A tot încercat să iasă din apă, dar e foarte adâncă. L-a luat apa şi l-a dus. L-am agăţat cu undiţa şi l-am tras. Nu era conştient, era cu faţa în jos, plutea deasupra apei", a declarat pescarul.
La faţa locului s-au deplasat imediat pompierii dejeni, un echipaj SMURD şi ulterior unul al Ambulanţei. Aceştia l-au resuscitat mai bine de 40 de minute, însă în ciuda eforturilor depuse s-au văzut nevoiţi să constate decesul.
Criminaliştii din Dej au ajuns şi ei pe malul Someşului şi au efectuat cercetări. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cele întâmplate.
Aseară, un bărbat a încercat să se sinucidă aruncându-se în apele Someşului, la circa 50 de metri de locul incidentului de astăzi.
În urmă cu 2 săptămâni, un alt bărbat de aproximativ 50 de ani, din Dej, şi-a pierdut viaţa în râul Someş