Candidatul la şefia PDL Elena Udrea a oferit, vineri, la Bistriţa, câte un bucheţel de flori tuturor doamnelor care au asistat la prezentarea moţiunii sale, ea declarând că aşteaptă din partea bărbaţilor un "mărţişor pe buletinele de vot" în data de 23 martie.
Elena Udrea a fost întâmpinată cu aplauze de către membrii PDL Bistriţa-Năsăud care s-au adunat, vineri, în saloanele unui hotel de cinci stele să asculte moţiunea Elenei Udrea.
Liderul PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, a fost cel care a deschis lucrările şi a spus că "la Bistriţa, bărbaţii ştiu să aprecieze femeile frumoase şi deştepte mai ales atunci când candidează la o demnitate atât de înaltă, cum e şefia PDL".
Elena Udrea a spus că, înainte de a-şi prezenta moţiunea, vrea să le ofere tuturor doamnelor din sală câte un buchet de flori.
"Am un mesaj pentru doamne pentru că este 1 Martie şi, în acelaşi timp, din echipa mea, cineva va împărţi câte un mărţişor. La mulţi ani!", a spus Elena Udrea.
Cineva din sală a întrebat: "Şi bărbaţilor?", iar Elena Udrea a răspuns: "Bărbaţilor pe 9 Martie, că atunci e ziua lor".
În dialog a intervenit şi Ioan Oltean care a spus: "Eu zic să aveţi nişte mărţişoare pentru bărbaţi în 23 martie, doamna preşedintă", iar Elena Udrea i-a răspuns: "Pe 23 martie aştept eu din partea domnilor din sală un mărţişor pe buletinele de vot".
Oltean a spus apoi că femeilor în PDL "nu le lipeşte curajul de a se confrunta cu toţi cei care vor să conducă PDL"
"Elena Udrea a pregătit o nouă moţiune care din titlu spune totul. Iată o moţiune care stârneşte interesul prin titlu, prin cea care o prezintă şi doreşte să o pună în aplicare. E o moţiune care, prin conţinutul ei, răspunde necesităţilor pe care PDL şi liderii partidului le au pentru ca partidul să aibă un parcurs bun în perioada imediat următoare", a declarat Ioan Oltean.
Elena U