Ce să zic! A venit primăvara. Hai, că m-am emoţionat de tot! Acuma tre’ să le iau mărţişoare la toate fetele din anturajul meu! Alţi bani, altă distracţie. De ce nu vine şi primăvara asta mai discret, aşa? De ce tre’ să dea năvală peste tine, aşa, cu trotuarele ocupate de vânzători ambulanţi, cu promoţii de scos ochii şi bla bla? De ce nu intră şi ea mai uşor pe uşă, fără s-o facă să scârţâie, fără măcar să sune la uşă? Nu ştiu ce să mai zic. Am ajuns la concluzia că discreţia e lucru rar în zilele noastre! Am pornit la cumpărat de mărţişoare, pentru că primăvara asta-mi bate obrazu’.

Să nu uit: de întocmit o listă cu persoanele importante din viaţa mea cărora trebuie să le ofer un mărţişor. Şi zic “trebuie” şi ştiu ce spun. Deci. Listă cu persoanele importante din viaţa mea, cărora trebuie să le ofer un mărţişor.

Persoana numărul unu: pediatra copilului. Ah, nu, stai, c-am început prost. Păi pediatra copilului e persoana numărul unu din viaţa mea? Dacă citeşte asta nevastă-mea, rupe hârtia asta de jurnal, o mototoleşte şi mi-o bagă pe gât. Deci persoana numărul unu din viaţa mea: propria nevastă! Nevastă, dacă citeşti, uite aici: eşti numărul unu pe lista mea de priorităţi şi ăsta e, poate cel mai important mărţişor, da’ ştiu că asta nu te mulţumeşte foarte tare şi vrei o dovadă vie. Era să zic ce dovadă vie ţi-am pregătit, dar, pentru că nu se face, o să-ţi iau o pereche de cercei din lemn, de la artizanii peruani din intersecţie. Cinci lei oi merita şi tu, că doar eşti nambăr uan!

Nambăr tu: pediatra copilului. Lu’ asta tre’ să-i iau ceva mai tare, că, na, se ocupă de plod, nu pot s-o las doar cu cinci lei. O zambilă. E prea puţin. O zambilă înfiptă într-o brânză. Pe praful ăsta, cred c-ar aprecia-o, dar e, totuşi, doar o glumă proastă. Un săpun? Nu. Asta ar fi fost apreciat pe vremea lu' Răposatu'. Ştiu! O carte! Da. O carte despr