Şcoala din Dobric (comuna Căianu Mic), Şcoala din Nepos (comuna Feldru) şi Şcoala din Budacu de Sus (comuna Dumitriţa) au fost propuse spre desfiinţare de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, însă primarii nu au fost de acord.
Inspectorul Şcolar General, Camelia Tabără, spune că a eliberat avizele necesare funcţionării acestor şcoli şi în anul şcolar 2013-2014, cu condiţia ca primarii să asigure finanţarea unităţilor de învăţământ propuse a fi desfiinţate din cauza numărului mic de elevi care le frecventează.
"Nu avem şcoli care să fie desfiinţate. Orice discuţie de acest fel se poartă într-un Consiliu Local al fiecărei localităţi. undeva prin luna ianuarie ei trebuie să-şi regândească şi să-şi reorganizeze structura reţelei şcolare.
Noi le cerem varianta pe care ei o propun după care în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar le dăm avizul conform pe varianta pe care ei ne-au propus-o, respectând legea. Am avut trei comune în care nu am fost de acord cu ce a propus autoritatea locală. Am discutat cu toate cele trei primării. Ei doresc să menţină în comună o şcoală mare şi una sub trei sute de copii.
Am considerat că este bine să respectăm părerea lor, cu condiţia să-şi asume dacă va fi cazul finanţarea corespunzătoare a utilităţilor şi a tot ce înseamnă şcoală", spune Tabără.
Şeful IŞJ mai spune că din discuţiile purtate cu primarii celor trei comune reiese că aceştia îşi vor asuma costurile cu buna funcţinare a unităţilor de învăţământ din satele aparţinătoare.
"Practic noi le dăm un aviz conform, condiţionat de diferenţa finanţării, ca nu cumva, la sfârşitul anului, dacă banii nu ajung pentru utilităţile de final de an, octombrie-noiembrie să vină la Inspectorat şi să ne întrebe de ce nu kai avem bani, de lumină sau de căldură.
Aceste primării îşi vor prevedea în bugetele din acest an even