Dată fiind reunirea tardivă în vederea pregătirii pentru retur şi problemele care au măcinat clubul UTA până acum două sătămâni, Adrian Falub se va mulţumi cu şase partide de verificare înainte de primul meci pe puncte al anului. Întâmplarea face ca la finalul săptămânii viitoare să se dispute – poate – cea mai importantă confruntare din 2013 pentru fanii „textilişti”, derby-ul Vestului cu ACS Poli, iar stafful tehnic al arădenilor şi-a propus să facă o ultimă repetiţie cu una dintre formaţiile cu pretenţii din cealaltă serie a Ligii a II-a.
Despre meciul cu Botoşani se vorbeşte şi în cheia prezentării noilor achiziţii, care, cel puţin deocamdată, sunt în număr de patru. Fundaşul francez Pellet, mijlocaşul ghanez Godfred şi atacanţii Adrian Voiculeţ şi Cristian Monac sunt singurele nume certe noi faţă de turul campionatului, în timp ce portarul Matijas şi atacantul Dosso sunt încă în probe. Totodată, nu este exclus ca mâine, până la ora jocului, să mai apară cel puţin unul – doi jucători noi, atâta timp cât Adrian Falub îşi mai doreşte la echipă un portar, o extremă dreapta şi un atacant de careu peste ceea ce are acum în lot.
Tehnicianul „alb-roşiilor” nu doreşte să vorbească despre amicalul cu FC Botoşani ca despre o ultimă repetiţie pentru vizita rivalilor de pe Bega, deşi este clar că va primi semnale concrete după acest meci din partea echipei sale. „Este o partidă împotriva unei echipe bune, de nivelul nostru sau chiar peste, care ne va spune la nivel suntem cu pregătirea. Şi ca la precedentul meci amical, îmi doresc să facem un antrenament bun şi să nu avem accidentări. Rezultatul contează mai puţin”, ne-a mărturisit Adrian Falub.
În schimb, pe omologul său, Cristi Popovici, scorul îl interesează puţin mai mult. „Nu am câştigat până acum în amicalele din Vest, o victorie face întotdeauna bine pentru moralul fotbaliştilor. S