Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii cer demisia directorului TPL Suceava, Darie Romaniuc

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 1 martie 2013 ·

Liberalii suceveni solicită demisia directorului SC Transport Public Local SA Suceava, Darie Romaniuc. Cererea a fost făcută de liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu, care a subliniat că Romaniuc se face vinovat de situaţia economică actuală a acestei firme a Consiliului Local Suceava. Băişanu susţine că TPL Suceava se află în momentul de faţă într-o situaţie dramatică, la fel ca SC Termica SA, SC ACET SA „şi toate celelalte societăţi păstorite de Primăria Suceava”.

„Trebuie să ne aducem aminte că, nu cu mulţi ani în urmă, un alt făt al primăriei, SC Transport Public Suceava SA a decedat, după care a fost înfiinţată o nouă societate, în care au fost aduşi foarte mulţi bani din bugetul local. Este vorba despre actualul TPL, care în momentul de faţă este în aceeaşi situaţie de făt care ar putea să piară. Nu ne putem permite ca fiecare societate de genul acesta, care asigură transportul local, să trăiască unul, doi, cinci, şapte ani, după care să fie aruncată la gunoi şi să facem alta. Pentru că istoria ne arată că primăria nu este un bun gestionar al unor activităţi de genul acesta”, a declarat Alexandru Băişanu.

Pe de altă parte, el a spus că liberalii nu vor fi de acord cu majorarea cu 10% a preţului abonamentelor TPL Suceava, proiect care ar fi trebuit să fie dezbătut în şedinţa de ieri a Consiliului Local, dar care, în cele din urmă, a fost retras de pe ordinea de zi. Preşedintele PNL Suceava a declarat că această majorare a preţului la abonamentele TPL ar fi „o injecţie la un picior de lemn” şi nu ar ajuta această firmă. Alexandru Băişanu a propus Adunării Generale a Acţionarilor de la TPL Suceava să verifice dacă actualul director, Darie Romaniuc, a dus la îndeplinire hotărârile Consiliului Local cu privire la managementul acestei societăţi.

„Dacă da, e OK, domnia sa poate continua, şi atunci TPL e în profit şi nu are probleme. Dacă nu

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 37 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 12 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°