Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Phoenix”: comunitatea celor 25 de deţinuţi care practică terapie antidrog prin artă şi disciplină, în penitenciarul Jilava

Publicat in Adevarul, vineri 1 martie 2013 ·

25 de deţinuţi ai penitenciarului Jilava, foşti consumatori de droguri, s-au înscris într-un program special, cu scopul de a renunţa la dependenţă, cu ajutorul artei şi al comunicării. Aceştia locuiesc într-un corp separat de ceilalţi deţinuţi.

„Phoenix” este numele Comunităţii Terapeutice de la Jilava”, relatează Mediafax. Deţinuţii speră să reuşească mai bine să se reintegreze în societate, odată ce îşi vor ispăşi pedepsele. Participanţii au fost aleşi dintre cei care mai au între şase luni şi un an de închisoare.

Cei 25 de tineri se strâng într-un cerc, ţinându-se de mână, iar unul dă tonul: „Vreau să fiu primul întotdeauna şi să mă analizez mereu. Pot să fiu cinstit şi sincer. Întotdeauna îmi voi asuma responsabilitatea. Vreau mai degrabă să înţeleg decât să fiu înţeles. Pot să am încredere în mine şi în colegii mei. Vreau mai degrabă să iubesc decât să fiu iubit. Şi pot să dau în loc să primesc.” Mesajele rostite pe rând de şeful comunităţii sunt repetate într-un glas de ceilalţi.

Deţinuţii creează: picturi, corăbii de diferite dimensiuni, desene cu mesaje anti-drog.

În „casa” Phoenix, cei 25 de deţinuţi au devenit „rezidenţi” şi încearcă să respecte toate regulile impuse şi să îşi îndeplinească sarcinile, pentru a creşte, „ierarhic”: curăţenie, pregătirea mesei, organizare şi supraveghere.

Condiţiile din comunitate „sunt de departe mult mai bune” faţă de cele în care trăiesc restul deţinuţilor din penitenciar, mai arată el. „Avem nişte privilegii aici, însă noi trebuie să menţinem totul curat, aici n-o să găsiţi niciodată nici măcar un fir de praf după uşă.”

Importante sunt şi discuţiile în grupuri, modul în care ei interacţionează. „La noi nu există să se certe cineva, să se înjure, la bătăi nici nu se pune problema. Avem o metodă de amânare a reacţiilor, cu bileţele: dacă cineva are o problemă cu cineva, dacă îl deranjează

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Olt: Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren cu 70 de călători. Un tânăr acuză dureri de cap şi ameţeli / Vagonul a fost izolat / Precizările CFR Călători - FOTO

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Olt au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren de călători, în zona localităţii Radomireşti. În tren se aflau 70 de persoane. Unul dintre pasageri, cu dureri de cap şi ameţeli,

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum o ora
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: de la ger la temperaturi de primăvară

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis estimările pentru perioada 17 februarie - 2 martie 2025. BANAT În primele două zile media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade. După aceasta, temperaturile diurne vor creşte uşo

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 4 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Doi parlamentari POT, excluși din partid pentru „promovarea și încurajarea violenței” / Reacția lor

HotNews acum 3 ore
Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, a anunțat luni că a exclus din formațiunea politică doi parlamentari: deputata Monica Ionescu și deputatul Radu Ionescu, soț și soție. Cel din urmă a îmbrâncit o colegă de partid, iar Moni

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 4 ore
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 2 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 2 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

Liberalul Rareș Bogdan se întoarce la Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum o ora
Realitatea Plus anunță că Rareș Bogdan, fost prim-vicepreședinte PNL, sa va întoarce ca invitat permanent la postul TV unde s-a consacrat ca realizator de televiziune până în anul 2019, când a candidat cap de listă la europarlamentar pe listele libe

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-1°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/-0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/1°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°