A stat în temniţele comuniste mai bine de un deceniu, dar nu regretă nimic din experienţa detenţiei. A făcut parte din "Rugul Aprins", unde i-a cunoscut pe marii duhovnici ortodocşi. După eliberare, a reuşit să plece din ţară cu sprijinul patriarhului Iustinian şi a trăit în exil, slujind ca preot ortodox în Brazilia şi Statele Unite. De mai bine de două decenii, este duhovnicul mânăstirii de maici "Adormirea Maicii Domnului", din Michigan, şi unul dintre cei mai iubiţi preoţi ortodocşi de peste Ocean
Cu Hristos, după gratii
Părea suspendat. Între lumi, între cuvinte, între tăceri. Vocea lui puncta limpede liniştea camerei mici, în care se mai auzea doar fâşâitul şters al reportofonului. Era în vizită prin ţară, una dintre puţinele pe care şi le permisese după revoluţie. Înainte, nu se putuse apropia de România. Nu pentru că nu-şi dorea, ci pentru că aici îl aştepta iarăşi temniţa, din care abia scăpase, datorită patriarhului Iustinian.
Fusese arestat încă din studenţie, când, împreună cu alţi tineri teologi, semnase un manifest în care-i îndemna pe toţi românii să postească în Sâmbăta Patimilor, care atunci se întâmplase pe 1 mai, Ziua internaţională a muncii, una din marile sărbători comuniste. După o primă detenţie de cinci ani, a trecut porţile Mânăstirii Antim, intrând în celebrul grup de rezistenţă prin credinţă şi cultură, care avea să fie cunoscut sub numele de "Rugul Aprins". În total, a stat în închisorile comuniste 11 ani, anii tinereţii cei mai frumoşi. M-a surprins mereu că nu-i regretă. Lumină, rugăciune, Dumnezeu, iubire - reveneau des pe parcursul interviului, chiar şi atunci când făcea referire la prigoana comunistă. Când fâşâitul reportofonului a încetat şi între noi s-a întins nestingherită tăcerea, am înţeles. Părintele nu a fost de fapt închis. Niciodată. În temniţă a găsit libertatea totală a
