Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi în Moldova și în lume

Publicat in Radio Europa Libera, vineri 1 martie 2013 ·

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

După cei trei ministrii de externe europeni care au fost saptamina trecută la Chisinau - cel al Poloniei, al Suediei şi al Marii Britanii - au făcut din nou promisiuni Moldovei şi au avertizat asupra efectelor prelungirii unei crize politice, astazi ministrul ceh de externe Karel Schwartzenberg va avea probabil un mesaj similar. Reamintim că programul Parteneriatului European a fost creat din iniţiativa Suediei şi Poloniei - a celor doi ministrii de externe -, dar a început să funcţioneze în 2009, pe cînd la preşedinţia Uniunii Europene se afla Cehia. Un motiv in plus pentru actualul ministru de externe ceh şi promotor neobosit şi al democraţiei şi al statului de drept şi al Uniunii Europene, să susţină pe mai departe eforturile de reformă din Moldova. Vizita este făcută la invitaţia şefului diplomaţiei de la Chisinau, Iurie Leancă.

O nouă şedinţă a Parlamentului este anunţată pentru astazi la ora 10.

Si la primăria capitalei, liberalul Dorin Chirtoacă a convocat o o şedinţă extraordinară a Consiliului municipal.

Pe plan internaţional, în Statele Unite intră în vigoare astazi un acord între administrația Obama și republicani să se taie automat o serie de cheltuieli bugetare, dacă nu se găsește, în ultimele momente o altă soluție negociată de micșorare a deficitului bugetar.

Începînd de astazi, preşedinţia Consiliului de Securitate ONU este preluată de Rusia.

La Praga au loc noi negocieri între reprezentantii Rusiei si Georgiei, negocieri în care se caută soluţii practice pentru unele din problemele locuitorilor din Abhazia si Osetia de Sud, regiuni pe care Georgia considera sa le considere parte a ţării, în timp ce Rusia le-a recunoscut independenţa după războiul din august 2008.

La Geneva începe astazi Festivalul International al F

Articolul in Radio Europa Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum 45 minute
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum 53 minute
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale - Acces gratuit la Muzeul Naţional de Istorie a României

News.ro acum 18 minute
Muzeul Naţional de Istorie a României oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor, miercuri, de Ziua Culturii Naţionale. Sunt disponibile expoziţiile permanente Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian, Lapidarium şi Muzeul Jucăriilor. De asemenea,

Dan Negru vrea să candideze la alegerile prezidențiale: „Luăm lejer cele 300.000 de voturi și recuperăm banii de la stat”

HotNews acum 4 ore
Realizatorul TV Dan Negru a anunțat marți că ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale din acest an, luând în calcul câți bani decontează AEP pentru cei care intră în cursa electorală și obține suficiente voturi. „Mă gândesc să candidez l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Un al doilea picior amputat furat de la Spitalul Cantacuzino, găsit de polițiști

Ziua Constanta acum o ora
Polițiștii Capitalei au făcut încă o descoperire, în cazul picioarelor amputate furate de la Institutul Cantacuzino din București. Potrivit surselor stiripesurse.ro, în zona deșeurilor a mai fost găsit, marți, 14 ianuarie 2025, unul dintre picioarel

George Simion a fost ales vicepreședinte al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, al treilea grup ca mărime din Parlamentul European

HotNews acum 13 minute
Partidul AUR a anunțat marți că președintele său, George Simion, a fost votat, într-un congres care a avut loc la Bruxelles, să ocupe funcția de vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), al treilea grup ca mărime

Cazul celor trei picioare amputate furate de la Spitalul Cantacuzino. Noi detalii din anchetă

HotNews acum 3 ore
Poliţiștii bucureșteni au deschis un dosar pentru furt calificat după ce un bărbat a intrat într-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde a sustras trei picioare care au fost amputate, potrivit News.ro. De asemenea, Direcţia de Sănăta

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°