Nu sînt din categoria celor care consideră că „România este altfel“. Nu sînt unul dintre fanii ultimei cărți scrise de profesorul Lucian Boia, deși am citit întotdeauna cu admirație Istorie și mit în conștiința românească tocmai pentru că propunea o schimbare radicală în modul nostru de a ne raporta la propria istorie (un „amurg al idolilor“ atît de necesar în degringolada noastră de după 1990). Nu cred că sîntem „altfel“ tocmai fiind­că, aproape în fiecare lună, întîlnesc oameni teribil de vii care au lucruri importante de spus în teatru, film, literatură sau în domeniul artelor vizuale. Gîndindu-mă la ei, România nu îmi pare a fi „altfel“, ci, dimpotrivă, o țară care trece printr-o efervescență artistică și culturală fără precedent în istoria sa. Recent, filmul lui Călin Peter Netzer a obținut primul Urs de Aur românesc pentru lungmetraj. Însă, aproape concomitent cu această veste îmbucurătoare, spațiul public românesc a fost locul unui gest de intoleranță care te face să crezi că trăim în Iran. Proiecția filmului The Kids Are All Right din cadrul evenimentului „Luna Istoriei Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender“, care a avut loc în Sala „Horia Bernea“ a Muzeului Țăranului Român, a fost oprită de un grup de protestatari ortodocși care au început să intoneze imnul României, cîntece religioase și să îi înjure pe spectatori. Proiecția a fost oprită deoarece aceștia s-au așezat în fața proiectorului. Deși o manifestare culturală perfect legitimă, susținută de Ambasada SUA și de Asociația Accept, a fost întreruptă, Poliția nu a făcut nimic să remedieze situația. Nimeni nu a interzis dreptul activiștilor „creștini“ de a protesta, deși aceștia au împiedicat violent (prin amenințarea spectatorilor prezenți) difuzarea unui film premiat și inclus în mod legitim în programul său de MȚR, un abuz rămas fără consecințe penale de nici un fel. Nu cunosc nici un caz în care un