Octavian Paler, Calomnii mitologice. Fărâme din conferinţe nerostite,

ediţia a treia, Iaşi, Editura Polirom, 2013, 320 pag.

Mai mult decât oricare alt coleg de generaţie, Octavian Paler ştia foarte bine să aprofundeze. Chiar şi atunci când revenea la un subiect tratat în alte cărţi, el dilua şi mai mult sensurile. Un maniac la speculaţiilor, Octavian Paler a reuşit să contrarieze istoricii literari în aşa măsură încât unii îl receptează ca un mare scriitor, iar alţii drept unul mediocru. Aşa stau lucrurile şi în actualitate.

Ultima carte a lui Octavian Paler, Calomnii mitologice, a trecut aproape neobservată de critica de întâmpinare pentru că, pe de o parte, titlul nu negocia nicio noutate în aparenţă, iar celebritatea dobândită în rândul cititorilor desemna un mainstream necâştigător la bursa literaturii mari. Păcătuiam într-o vreme, fiind încredinţat că Octavian Paler e un Coelho al şaizeciştilor. Lucrurile nu stau deloc aşa. Bazele culturale ale generaţiei şaizeci se reazămă pe lecturi solide, filosofia clasică şi mitologia constituind magma celor mai reuşite volume canonice. Educaţie rară în vremea din urmă.

Subintitulat ironic Fărâme din conferinţe nerostite, volumul Calomnii mitologice cuprinde 17 studii cu ancore în cărţile anterioare. Redescoperim o voce narativă calibrată pentru speculaţie – disponibilitate ce traversează întreaga operă a lui Octavian Paler. Sub cupola unor conferinţe, citim texte hibride de autoficţiune şi eseistică. O particularitate a scrisului său este jonglarea cu genurile biograficului, trecând, deseori cu subtilitate, în ficţiune. „Omul de răspântie”, cum se autointitula în Viaţa ca o coridă, îmbracă în Calomnii mitologice mantaua scepticului temător de gratuităţi sentimentale. Prins între orgoliu şi timiditate, naratorul caută remedii împotriva melancoliei şi singurătăţii – teme altădată