Nu am avut nici măcar un moment emoţii pe timpul partidei. Am ştiut că Real nu doar se califică, ci o face cu victorie. Mizasem pe dorinţa recuperării din mers a unui sezon slab, în care Real, cel puţin în campionat, a avut un parcurs groaznic, oscilant, alternând puţinele meciuri cu adevărat reuşite cu altele de-a dreptul jenante. Am dat succesiv vina pe Mourinho, pe Iker, pe Ronaldo, pe tensiunile din vestiar (spanioli contra portughezi), pe frustrările individuale şi colective, pe bwin.com, pe felurite chestii. Indiscutabil însă, Real a pornit în acest început de an cu o nouă abordare. Li se citea în priviri, chiar şi când jucau cu Malaga, să zicem, tuturor madridiştilor hotărârea de a rezolva „cazul” Barcelona. Inclusiv în meciul tur, de pe Bernabeu, încheiat cu 1-1, Real a fost cu câteva clase peste Barcelona. Sumedenia de ratări de atunci mi s-a părut a fi rodul nedumeririi alor noştri, cărora parcă nu le venea să creadă ca Barca poate juca atât de prost. Am declarat atunci că Real a făcut un meci foarte bun şi că se va califica fără probleme în finala Cupei. Aşa a fost. Astăzi, însă, în returul din campionat, Real Madrid are obligaţia de a parafa finalul epocii Barcelona. În fond, în singurele ei meciuri importante din acest an, Barcelona a pierdut fără replică. Şi-a expus în văzul întregii planete limitele. Falimentul. Mai e nevoie, cum ziceam, de confirmarea de azi, în care Real e obligată să triumfe. Dacă Real ar fi o echipă românească, mai-mai că ar avea voie să şi piardă, „cu argumente”: victoria din Cupă, dezinteresul pentru campionatul pe care l-a pierdut de multă vreme, menajarea pentru mult mai importantul meci următor, cel cu Manchester United. Numai că e vorba de Real Madrid, nu de Real Bucureşti. Aşa că azi, Barcelona trebuie desfiinţată. Făcută bucăţi, oricât consum fizic ar implica asta. În perspectiva meciului cu United, mult mai important