Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente: Suntem de acord cu eşalonarea datoriilor.
Termenele de plată la facturile pentru medicamentele în regim compensat din România sunt unice în Europa, iar începând cu 16 martie plata ar trebui să se facă de la aproximativ 180 de zile la doar 60 de zile. "Până în prezent, toate ţările membre ale Uniunii Europene aveau obligaţia să plătească facturile la medicamente în termen de 30 zile. România avea obligaţia să plătească facturile furnizorilor de medicamente la 180 zile - un decalaj de plată de 6 ori mai mare faţă de restul Europei", se arată într-un comunicat de presă transmis ieri de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).
"Suma la care s-a ajuns nu este deloc de neglijat"
Astfel, s-a ajuns în situaţia în care statul a acumulat datorii de 1,3 miliarde de euro către producătorii de medicamente. "Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că datoria strânsă până pe 16 martie reprezintă una dintre cele mai dificile situaţii pentru industria farmaceutică din România. Deşi termenul oficial era de 180 zile, în fapt plăţile se fac la peste 300 zile. Suma la care s-a ajuns în prezent nu este deloc de neglijat - 1,3 miliarde de euro", a declarat Dan Zaharescu, director executiv al Asociaţiei.
Sorin Popescu, coordonator Grup Comunicare ARPIM a explicat că pentru aceste datorii Guvernul a alocat deja de la buget o parte din banii necesari şi că plata lor nu reprezintă un privilegiu pentru industria farmaceutică, ci doar o respectare a obligaţiilor României ca stat membru al Uniunii Europene.
"Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente este deschisă pentru stabilirea unui calendar de eşalonare a datoriilor, aşa încât plata acestora să se facă gradual şi să nu producă dezechilibre în sistem", a continuat acesta. @