Fără îndoială că rasiştii sunt proşti. Vorbesc de rasiştii declaraţi, mânaţi în ideal şi atitudini de permanenta ură faţă de semenii oarecum diferiţi. Nu ţintesc aşadar micile şi trecătoarele accese de ciudă, pricinuite de te miri ce brunet care insistă cu cerşetoria, fiindcă nu i-ai dat destul.
Domnul J. Clacson este un astfel de prost. Cine i-a urmărit măcar una dintre ediţiile serialului de televiziune unde, la BBC, prezintă cu entuziasm infantil motoare şi automobile – fără de care el ar fi nul - , ar putea fi uimit însă de alegaţia mea, căci individul cu pricina, aparent, este departe de a fi tolomac. Tocmai de aceea mă simt dator cu o precizare medicală: domnul J. Clacson nu este un oligofren pe care neurologia îl poate plasa în vreuna dintre categoriile ştiinţifice: debil mintal, imbecil sau idiot. Nu. El este covârşit de prostia sprinţară, cea care, în prezent, îi reuneşte pe toţi “ normalii de succes”: infractorii onorabili, corupţii, vanitoşii, lacomii, invârtiţii, descurcăreţii, “campionii”, ariviştii şi - fiindcă lista este lungă-, o închei cu rasiştii pomeniţi.
Cum nimic nu este întâmplător, din numele său adevărat a fost de ajuns să scot o literă spre a-l obţine pe cel din titlu : Clacson; un nume absolut pe potriva rolului său din televiziunea britanică: cel de clacson rasist.
Românii, cei pe care, făţiş, domnul J. Clacson îi pune periodic la zid – alături de indieni, de africani etc. – au însă o formidabilă definiţie-ghicitoare pentru piesa sonoră, aflată în dotarea oricărei rable – deopotrivă a celor din mass-media - şi căreia englezii îi spun “horn”: “Scula asta are mare căutare:/ Niciodată golul n-a sunat mai tare”.
Cum domnul Clacson este un mercenar bine plătit de fabricanţii de automobile, spre a le fi promovate produsele, iată că recentul succes de piaţă al mărcii româneşti Dacia Sandero nu l-a lăsat in
