„Vorbesc nu ca politician, ci în calitate de preşedinte pe deplin responsabil. Nu va exista nicio invazie a românilor. De ce nu se va ajunge la probleme? Pentru că în aceste momente, doar în nouă dintre cele 27 de state ale Uniunii Europene mai există restricţii asupra imigraţiei românilor. Oricare dintre cetăţenii români care şi-au dorit un loc de muncă în vest au plecat de mult şi se află acum mai ales în ţările unde se vorbesc limbi romanice, precum Spania, Italia sau Franţa”, a declarat preşedintele Traian Băsescu pentru cotidianul austriac Kurier, în cadrul unui interviu. Sursa: Răzvan Petrescu
Președintele a mai spus că românii „au decis să plece în aceste ţări, pentru că acolo nu au avut absolut nicio problemă de integrare, datorită limbii. Pot să spun însă de asemenea că şi aceia care muncesc în Germania sunt foarte bine pregătiţi; sunt ingineri, dar şi muncitori în construcţii”.
În privinţa chestiunii romilor şi migraţiei puternice a acestora, mai ales în Germania, preşedintele Băsescu a ţinut să explice că atâta vreme cât nu se înţelege, la toate nivelurile europene, că este nevoie de o politică anume, concretă, pentru abordarea acestei probleme, ea nu va fi rezolvată.
„Ca ţară de origine, noi nu putem impune restricţii libertăţii de mişcare romilor, şi de aceea este nevoie de o acţiune comună, a României, cu ţările de destinaţie. Şi eu le spun asta deseori omologilor mei din UE: soluţia pentru a putea aborda chestiunea minorităţii rome se află în şcoală, în educaţie. Adulţii nu au mers la şcoală şi şi-au păstrat obiceiurile nomade, iar când aceşti părinţi nu-şi trimit nici copiii la şcoală, apare o nouă generaţie de nomazi”, a spus preşedintele, citat de AGERPRES.
El a insistat de asemenea, în interviul menţionat, asupra faptului că nu a servit la aproape nimic că reprezentanţi ai poliţiei române au fost trimi