Experimentele pe fiinţele umane nu au fost abandonate nici măcar în epoca modernă, relatează ditadifulmine.net

Atunci când vorbim despre experimente secrete pe fiinţe umane, avem tendinţa să fim destul de sceptici sau cel puţin să punem astfel de evenimente pe seama unor timpuri în care ştiinţa era în fază empirică sau în perioada războiului. În plus, altă greşeală pe care avem tendinţa să o facem este de a considera că anumite ţări şi culturi pe care le credem evoluate nu sunt capabile de atrocităţi. Din păcate însă, experimentele pe fiinţele umane sunt o constantă în toată istoria omenirii. Putem vorbi de astfel de experimente pornind de la practicile de mumificare egiptene. Având în vedere că corpul respectiv era deja mort, acest gen de practică este rodul cunoaşterii, chiar dacă destul de incomplete, a anatomiei umane, a unor tehnici de conservare, precum şi a unor medicamente apărute şi utilizate în antichitate. Odată cu trecerea anilor, este suficient să amintim de experimentele realizate pe condamnaţii la moarte, care, de cele mai multe ori, fără anestezie, erau supuşi la adevărate „explorări“, pentru ca oamenii de ştiinţă să studieze mai îndeaproape anatomia umană. Începând din epoca modernă, mai exact secolul XX, experimentele pe fiinţele umane au căpătat o nouă formă. S-a trecut de la practici mistice, medicale sau de la tehnici de tortură pentru a obţine informaţii, la un tip de tortură şi experiment menit să perfecţioneze fiinţa umană pentru utilizarea pe câmpul de luptă. Indiferent că era vorba de îmbunătăţiri ale rasei, de agenţi chimici sau biologici sau de studii privind capacităţile umane în medii extreme, experimentele pe cobaii umani din secolul trecut au drept constantă aproape comună faptul că erau realizate în scopuri militare.

Experimente necesare?

Însă nu mai trăim în vremurile în care torturarea unui sclav sau