*Coman, Ciolacu şi Nicolae Vasile vor juca primul lor derby din carieră într-o atmosferă ce se anunţă incendiară
Pentru rapidişti, meciul cu Dinamo nu are nicio miză pentru clasament, în afară de orgoliul fanilor
Ieri s-au epuizat şi ultimele bilete din cele 10.000 puse în vânzare
Problemele de lot îl obligă pe Marian Rada ca la meciul cu Dinamo să trimită în teren trei jucători care vor bifa primul lor derby din carieră. Este vorba despre Alexandru Coman (21 de ani), Andrei Ciolacu (20 de ani) şi Nicolae Vasile (17 ani), care vor face pentru prima dată cunostinţă cu atmosfera incendiară din Giuleşti. În plus, în lotul de 18 se mai află doi fotbalişti care vor avea ocazia să joace primul lor meci pe bătrâna arenă de lângă Podul Grand: Mădălin Martin şi Florin Călin. Pentru prima dată după mulţi ani, aşteaptă derby-ul cu Dinamo fără nicio miză în clasament. Asta pentru că, indiferent pe ce poziţie de frunte va termina sezonul, elevii lui Rada nu pot participa în cupele europene din cauza procedurii de insolvenţă în care se află clubul! Se va juca doar pentru orgoliu şi pentru suporteri. "Noi nu avem niciun obiectiv în acest retur, nu va avea nicio importanţă pentru noi locul pe care vom termina. Ne-a rămas doar plăcerea de a juca fotbal şi sper că jucătorii vor da totul cu Dinamo. Plus că vor avea ocazia să joace un derby cu stadionul plin", a declarat, într-o conferinţă de presă, Marian Rada.
Şi da, chiar se anunţă o atmosferă incendiară mâine seară. Meciul cu Dinamo a stârnit un interes mare în Giuleşti, iar biletele s-au epuizat în doar trei zile. Astfel, pentru prima dată în acest sezon, Rapid va juca cu stadionul plin. "Galeria şi-a împlinit visul, echipa este formată doar din rapidişti. Tinerii care activează în momentul de faţă la Rapid provin din marea noastră familie. În sfârşit, după mult timp s-a creeat