Drogurile nu aduc succesul în viaţă, dar anumite personalităţi din SUA au pufăit, au inhalat şi au tras pe nas. Publicaţia „Huffington Post“ a realizat o listă a celor bogaţi şi faimoşi care au recunoscut (sau măcar despre care s-a zvonit) că au fost în această lume a drogurilor.
Barack Obama
Preşedintele american a recunoscut că a fumat marijuana şi că a consumat cocaină în timpul anilor de liceu şi de facultate. „Atunci când eram puşti am inhalat deseori“, a mărturisit preşedintele unor editori de la „New York Times“.
Steve Jobs
Cofondatorul companiei Apple, Steve Jobs, a folosit LSD (acid lisergic dietilamid) pe când era mai tânăr. El a denumit experienţa ca fiind „unul dintre cele mai importante lucruri din viaţa“ sa. Consumul său de droguri a fost chiar înregistrat de către FBI.
Bill Clinton
Fostul preşedinte al SUA, Bill Clinton, a recunoscut că a încercat marijuana în timp ce studia la Oxford. „Atunci când eram în Anglia am încercat marijuana o dată sau de două ori, dar nu mi-a plăcut. Nu am tras în piept şi n-am mai încercat niciodată de-atunci“, mărturiseşte el.
Hugh Hefner
Fondatorul „Playboy“ pune consumul său de droguri pe seama schimbării de percepţie asupra sexului. Hefner susţine legalizarea marijuanei şi spune că „fumatul l-a ajutat să intre în contact cu adevărata sferă a simţurilor“.
George Soros
Investitorul miliardar este un cunoscut susţinător al legalizării marijuanei şi chiar a scris un editorial în 2010 pentru „Wall Street Journal“, intitulat „De ce susţin legalizarea marijuanei“. El a mărturisit în 1997 că, deşi s-a bucurat că a încercat marijuana, „nu a făcut din asta un obicei şi nici nu s-a mai atins de ea de ani de zile“.
Bill Gates
Cofondatorul Microsoft a dat de înţeles într-un interviu pe