Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lech Walesa consideră că deputaţii homosexuali ar trebui să stea în spatele celorlalţi parlamentari

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 2 martie 2013 ·

Fostul preşedinte polonez, laureat al premiului Nobel pentru Pace, Lech Walesa, a declarat vineri seara că deputaţii homosexuali ar trebui să stea în ultimul rând de bănci în Parlament, şi chiar în afara Parlamentului, deoarece reprezintă doar o minoritate.

Răspunzând întrebării provocatoare a unei jurnaliste a postului privat de televiziune TVN, dacă deputaţii homosexuali ar trebui aşezaţi aproape de perete, în ultimul rând de bănci, având în vedere că reprezintă doar o minoritate, Lech Walesa, cunoscut ca un catolic fervent, a răspuns: "Da, aproape de perete şi chiar în spatele peretelui".

"În toate domeniile le ofer proporţional cu ce reprezintă ei" în societate, a declarat liderul istoric al primului sindicat liber din lumea comunistă, Solidaritatea.

"Respectăm majoritatea, respectăm democraţia. Majoritatea este cea care a construit democraţia şi ea aparţine majorităţii. Şi tot ce avem este ca o minoritate să meargă în faţa majorităţii", a declarat el.

"Nu vreau ca această minoritate, cu care nu sunt de acord - dar pe care o tolerez şi o înţeleg - să manifesteze pe stradă şi să îi facă pe copiii şi nepoţii mei să îşi întoarcă privirile", a adăugat Lech Walesa.

"Eu fac parte din vechea şcoală şi nu mă gândesc să mă schimb. Înţeleg că oamenii sunt diferiţi, că sunt orientări diferite şi că au dreptul la identitatea lor. Dar să nu schimbe ordinea stabilită de secole. Nici nu vreau să aud vorbindu-se despre aceasta. Să o facă între ei şi să ne lase pe noi în pace, pe mine şi pe nepoţii mei", a declarat fostul preşedinte, cunoscut pentru limbajul său dur.

În prezent, din Parlamentul polonez fac parte un militant homosexual şi o deputată transsexuală.

Dieta, Camera inferioară a Parlamentului, a respins la sfârşitul lui ianuarie trei proiecte de lege destinate introducerii în Polonia, ţară majoritar catolică, a uniunii civile pe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A renunțat la cariera în Bioinginerie Medicală și s-a făcut pompier, pentru a salva vieți. Cine este Alexandra Carla Poliec

Gandul acum 3 ore
Alexandra Carla Poliec este o tânără de 23 de ani din Botoșani. Ea este absolventă de bioinginerie medicală, iar vineri a depus jurământul militar la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, potrivit unui comu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°