Baba Dochia, sărbătorită în calendarul popular la data de 1 Martie, este în tradiţia românească, aşa cum spune etnograful Mihai Camilar, „o reprezentare maternă şi agrară, care, ajunsă la vârsta senectuţii, moare şi reînvie simbolic la 9 martie, data când, în calendarul iulian, era consemnat Anul Nou Agrar”.

O bătrână nestatornică, destul de dificilă, care-şi supune nora la grele şi chiar imposibile încercări

Chiar dacă o serie de etnologi au căutat s-o apropie de Cuvioasa Muceniţă Evdochia (susţinând că „divinitatea populară şi-ar fi luat numele de la această sfântă”), deosebirile dintre aceste două personaje feminine privesc atât comportamentul acestora, cât şi în existenţa reală a samaritencei Evdochia.

„Dochia - scrie Mihai Camilar în lucrarea „Calendarul popular bucovinean: punte peste veacurile misterului existenţei” (Editura Muşatinii, Suceava, 2012) - este o bătrână nestatornică, destul de dificilă, care-şi supune nora la grele şi chiar imposibile încercări, aduce vremea urâtă, cu zile friguroase la începutul lui martie şi se ceartă mereu cu ciobanii”.

Dochia îşi trimite nora (tânăra nevastă a lui Dragobete) „să spele la râu lâna neagră până ce aceasta se va albi” şi „o trimite, în plină iarnă, să-i aducă fragi”.

Când nora ei, cu ajutorul lui Dumnezeu, îi aduce fragii, Dochia crede că a venit vara şi e timpul să urce oile la munte. Îmbrăcându-se cu nouă cojoace, bătrâna urcă pe munte şi moare îngheţată.

Ciclu de zile presărat cu o multitudine de datini şi obiceiuri

Aşa cum spune etnograful bucovinean, „instabilitatea atmosferică din prima parte a lunii martie, alternanţa momentelor însorite cu cele înnegurate, cu valuri de zăpadă, lapoviţă, ploaie şi vânt, este pusă în calendarul popular pe seama comportamentului Babei Dochia”.

Aceste zile cu vreme capricioasă poartă numele de Zilele Babei sau Babele,