Ionuţ Negoiţă a declarat că este dispus să treacă peste divergenţele pe care le-a avut cu fostul acţionar Cristian Borcea, considerând că pot colabora în interesul clubului.
"Până la urmă a fost ceva contradictoriu, de moment. Putem colabora atâta timp cât interesele noastre ajută clubul Dinamo. Nu am nicio problemă să trec peste ranchiună şi alte probleme de genul acesta", a declarat Negoiţă.
Întrebat dacă în viitor este posibil ca Borcea să revină în acţionariatul clubului, Negoiţă a spus că nu s-a pus problema: "Dar nu s-a pus problema. De unde aţi dedus că va fi combinaţia asta? E vorba de a face o echipă pentru Dinamo, acţionarii actuali şi alţi dinamovişti care vor binele lui Dinamo. Cine a zis că sunt eu acţionar? Se vorbeşte. Se vorbesc multe. Vom vedea pe viitor. Să avem răbdare. Ce pot promite este că voi face totul pentru a rezolva problemele lui Dinamo şi după să relansăm Dinamo".
Ionuţ Negoiţă a plecat împreună cu preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, în Spania, unde vor asista la partida Real Madrid - FC Barcelona.
Cristian Borcea se află de mai multă vreme în conflict cu Ionuţ Negoiţă, cel care a preluat acţiunile pe care le deţinea la FC Dinamo. Negoiţă a afirmat în mai multe rânduri că gruparea "alb-roşie" a fost prejudiciată în perioada în care Borcea făcea parte din conducerea executivă a clubului. În replică, Borcea a afirmat că actualul acţionar al FC Dinamo nu vrea să investească la clubul bucureştean, catalogându-l pe Negoiţă drept "infractor" şi "papagal".
Sursa: Mediafax
Ionuţ Negoiţă a declarat că este dispus să treacă peste divergenţele pe care le-a avut cu fostul acţionar Cristian Borcea, considerând că pot colabora în interesul clubului.
"Până la urmă a fost ceva contradictoriu, de moment. Putem colabora atâta timp cât interesele noastre ajută clubul Dinamo. Nu