Compania ce produce populara marcă americană de bere Budweiser, "Regele berii din SUA", cum se autointitulează, este acuzată că pune prea multă apă în sticle, pentru a îşi mări profitul, potrivit unei plângeri colective în justiţie depuse la San Francisco, în California (vest), relatează AFP.
Reclamanţii susţin că firma Anheuser-Busch încalcă legile ce protejează consumatorii în California şi Missouri (centru), "etichetând în mod fals conţinutul de alcool al produselor".
Plângerea, care cere despăgubiri pentru toţi cumpărătorii de Budweiser din ultimii cinci ani, într-un cuantum neprecizat, a fost depusă vineri la un tribunal districtual din San Francisco.
"Marile companii nu trebuie să mintă clienţii", a declarat marţi unul dintre autorii plângerii, Nina Giampaoli, de la firma de avocatură Mills Law Firm. "Eu mă simt înşelată. Indiferent despre ce produs este vorba, oamenii trebuie să poată să aibă informaţii fiabile de la societăţi, pe etichete", subliniază ea.
Compania Anheuser-Busch, cu sediul la Saint Louis, în Missouri (centru), care face parte din grupul belgiano-brazilian ABInBev, a anunţat într-un comunicat că aceste afirmaţii sunt "complet false".
"Berile noastre respectă integral directivele cu privire la băuturile alcoolizate, un lucru care face din berile nostre mărcile cele mai vândute în Statele Unite şi în lume", se arată într-un comunicat remis AFP.
Reclamanţii afirmă că, punând prea multă apă în bere, "poate fi produs un număr mai mare de unităţi".
În plângere se precizează că este vorba despre foarte populara marcă Budweiser cu un nivel de cinci la sută alcool, dar şi de alte mărci ca Bud Ice, Bud Light Platinum şi Michelob.
Compania ce produce populara marcă americană de bere Budweiser, "Regele berii din SUA", cum se autointitulează, este acuzată că pune prea multă apă în sticle, pentru a îşi m