Berbec
Berbecii au în faţă nişte zile pline de mici surprize plăcute din partea prietenilor sau a familiei. Vor primi mici cadouri, veşti care le ridică moralul, vizite de la persoane dragi, invitaţii în oraş. Nu va fi o săptămână incitantă sub nici un aspect, dar va fi una foarte senină şi veselă. Există riscul de a omite nişte lucruri importante la un proiect de serviciu, să fie atenţi şi să noteze tot, pentru a nu uita nimic din ce au de făcut.
Taur
Taurii vor avea foarte multă energie şi depinde doar de ei cum o vor folosi. Indicat ar fi să se concentreze asupra carierei, pentru că astrele favorizează proiectele în acest domeniu. Relaţia de cuplu va fi foarte armonioasă, deşi unele persoane din afară vor încerca să o tulbure. În privinţa banilor, mai multă atenţie la felul în care îi gestionează, pentru că pot face nişte achiziţii neinspirate, care le va goli contul.
Gemeni
Gemenii riscă să rateze nişte ocazii excelente de a face o impresie bună la serviciu din cauza unor accese nervoase care nu vor fi prea apreciate de şefi. Se pot trezi cu o sancţiune sau chiar o retrogradare. Vor sta cam prost cu nervii, în general, şi nu e exclus să apară şi certuri în cuplu. Partea mai bună este că planurile lor financiare vor avea succes şi vor reuşi să-şi ducă la capăt un proiect important. La sfârşitul săptămânii, Gemenii ar putea pleca într-o minivacanţă.
Rac
Racii nu stau deloc bine la capitolul energie. Ar fi bine să-şi ia un pic de timp numai pentru ei şi să-şi refacă forţele. Este o perioadă propice reîncărcării bateriilor. Chiar dacă nu au concediu, ar fi bine să-şi ia măcar două-trei zile libere pentru a-şi pune gândurile în ordine. Chiar şi în relaţia de cuplu ar fi binevenit un time-out.
Leu
Leii intră într-o perioadă favorabilă pentru latura lor erotică şi acesta va fi interesul lor principal în z