Sâmbătă, George Lazăr a fost învestit ca prefect al judeţului. Evenimentul a avut loc la Piatra Neamţ şi a fost oficiat de un ministru secretar de stat. Ilie Mitea a ţinut un discurs în care a taxat persoanele cu care nu a reuşit să colaboreze în ultimele nouă luni. Învestirea a avut loc în prezenţa mai multor politicieni din judeţ.
Sâmbătă după-amiază, George Lazăr (foto – stânga) a fost învestit în funcţia de prefect al judeţului Neamţ. Evenimentul a avut loc în prezenţa a zeci de primari din judeţ, şefi ai instituţiilor descentralizate, politicieni din administraţia locală şi centrală şi angajaţi ai Prefecturii Neamţ. Învestirea a fost făcută de Cătălin Chiper (foto – centru), ministrul secretar de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Acesta a dat citire celor două hotărâri de Guvern: cea prin care lui Ilie Mitea(foto – dreapta) i se aplică mobilitatea din funcţia publică de prefect în funcţia publică de inspector guvernamental şi cea prin care George Lazăr a devenit prefect al judeţului Neamţ.
Ulterior, tânărul prefect a depus jurământul de credinţă, după care a luat cuvântul şi a mulţumit tuturor pentru susţinerea şi încrederea acordată. “Vreau să vă salut pe toţi cei care sunteţi astăzi prezenţi aici, să vă mulţumesc pentru că aţi dat curs invitaţiei la acest ceremonial. În mod deosebit, vreau să mulţumesc Guvernului României şi premierului Victor Ponta pentru încrederea acordată. Mulţumesc, de asemenea, domnului secretar de stat Cătălin Chiper, pentru prezenţă, şi-l asigur de totala mea implicare, în vederea unei bune colaborări. Salut, de asemenea, prezenţa reprezentanţilor serviciilor publice deconcentrate, a structurilor judeţene din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a reprezentanţilor administraţiei publice judeţene şi locale, a parlamentarilor nemţeni şi vă mulţumesc că