Un tabloid din Marea Britanie a desemnat un mic orăşel din această ţară drept capitala obezităţii. Potrivit unui articol publicat în presa britanică pe suprafaţa micuţului orăşel se află extrem de multe localuri fast-food iar preparatele de la McDonald`s sunt considerate a fi mâncare sănătoasă.
Tabloidul englezesc Daily Mail relatează, în ediţia sa electronică de vineri, despre orăşelul Tamworth, o aşezare urbanistică unde o mare parte a populaţiei suferă de obezitate datorită consumului în exces de produse alimentare care îngraşă.
Un reporter al publicaţiei britanice a interacţionat atât cu locuitorii acestui orăşel cât şi cu câţiva consumatori de produse fast-food, alimente care se găsesc din belşug în această zonă a Marii Britanii.
Potrivit relatării, primul lucru ”pe care îl observi atunci când soseşţi în Tamworth este cu siguranţă mirosul accentuat de burgeri care sfârâie pe grătar. Specialitatea din meniul servit la gara centrală a orăşelului este un burger cu un ou prăjit deasupra. Bine aţi venit în capitala obezităţii din Marea Britanie”.
Conform Daily Mail, unul din trei adulţi ai acestui oraş este obez, iar mare parte din copii nu sunt deloc în urmă cu starea lor fizică. Localurile care servesc mâncare şi preparate fast-food abundă în Tamworth, iar ”oriunde ţi-ai întoarce capul vei putea găsi un asemenea magazin”, notează jurnalistul britanic.
În general magazinele care vând hamburgeri şi sandwich-uri au cel mai mare succes la public, în timp ce, pentru desert, locuitorii din Tamworth preferă cofetăriile cu multe bomboane, jeleuri sau prăjituri.
Carnea de porc este un fel de delicatesă în Tamworth, acest orăşel având una dintre cele mai vechi rase de porci din Marea Britanie.
Pe străzile din Tamworth, oraş lovit de recesiune ca multe alte aşezări urbanistice din Marea Britanie, lumea dă impresia că nu ştie ce î