BURSA. Stéphan Hessel este un fenomen. Unul dintre puţinii oameni ai secolului XX care a reuşit, care a avut puterea, pînă la capăt, să-şi ţină mintea, sufletul şi conştiinţa împreună. Să-şi croiască o viaţă după Legea de aur a acestei miraculoase unităţi.
Un dar pe care fiecare dintre noi îl primeşte, pe care societatea, însă (cea modernă, mai mult decît oricare alta!), se străduie, cu program, să îl smintească. Şi, pentru restul de 999.999 de oameni dintr-un milion, reuşeşte fără greş!, scrie Cornel Codiţă.
Aici, în acest punct al editorialului trebuie să vă adresez rugămintea de a răspunde sincer, cu Da sau Nu, la întrebarea: Vă spune ceva numele acesta, Stéphan Hessel? Dacă nu pentru altceva, măcar pentru gestul de a scrie cel mai important manifest civic al secolului XXI: “Indignaţi-vă!” şi tot ar trebui să fi auzit de el; cel puţin o dată!
Evenimentul s-a produs acum mai puţin de trei ani. A făcut vîlvă datorită conţinutului, dar mai ales atitudinii. Mesajul este adresat tinerilor, pentru a-i convinge că “A Trăi Viaţa” şi nu “a fi trăit o viaţă” este alegerea de care depinde, cu adevărat, atît prezentul, cît şi viitorul lor. Pledoaria şi mai ales îndemnul la angajare veneau din partea unui om aflat în cel de-al 93-lea an al vieţii sale, atunci cînd pasiunile şi revolta sunt cel mult amintiri ale unei tumultoase adolescenţe, ori tinereţi, ceea ce face gestul cu atît mai extraordinar. Nu a schimbat lumea, în răstimpul pe care l-a mai avut de trăit, dar a lăsat urme, a creat consecinţe. Iar unele dintre ele ar putea să fie seminţele unui alt Viitor decît cel spre care suntem împinşi; cel creat de maldărul uriaş al eşecurilor de gestiune a modernităţii, de ratarea nenumăratelor daruri şi oportunităţi create de ea.
Esenţa soluţiei lui Hessel este simplă, ca ordinea atomilor de carbon în structura diamantului. Indignarea este o stare de spi