Înainte de 1989, una dintre reclamele regimului comunist suna cam aşa: „Nici o zi fără peşte“, ceea ce însemna că nutriţioniştii de atunci îi îndemnau pe români să mănânce sănătos, dar şi faptul că bălţile noastre aveau atâta peşte, încât îl exportam în toată lumea. La modă astăzi pare să fie o altă reclamă, gen: „Nici o seară la televizor, fără Ponta şi Antonescu“. Departe de a fi o glumă sau o răutate jurnalistică, observăm faptul că nu trece o seară de la Dumnezeu în care primul-ministru şi viitorul preşedinte al României (cel puţin aşa se ştie în acest moment) să nu apară la una dintre televiziunile bucureştene care, slavă Domnului, sunt destule.

Apariţiile celor doi sunt în direct sau la telefon şi la ore diferite, poate în funcţie de programul de la guvern şi parlament ori de starea sufletească a celor doi. Mai nou, văd că premierul apare în posturi dintre cele mai surprinzătoare pentru funcţia pe care o deţine în stat, alături chiar de soţie, şi la emisiuni de divertisment. Ziariştii se întrec care să-i aducă mai des în studiorile televiziunilor ori să ne surprindă cu mărturisiri inedite venite de la colegii de grădiniţă ai celor doi, de la prietenii de joacă din faţa blocului sau de la rude şi membri ai familiei. Aşa s-a întâmplat în această săptămână, când mama premierului a povestit la o televiziune despre aventura pariziană a fiului său, pe când acesta era adolescent. A plecat la Paris, cu rucsacul în spate şi bani de un şandviş şi un suc, şi s-a întors după şase luni, la insistenţele mamei sale.

Pornind de la această întâmplare în care destinul unui om a jucat o mare carte, mă întreb, ca un bun român ce sunt, cum ar fi arătat România astăzi fără Victor Ponta, dacă acesta ar fi rămas la Paris, cu liceul neterminat, doar simplu vânzător de hamburgeri? Sau cum s-ar fi manifestat spiritul de preşedinte înnăscut al lui Crin dacă ar fi aju