- Cultural - nr. 43 / 2 Martie, 2013 NICOLAE DUMITRU, IN CAUTAREA... PARADISULUI PIERDUT "Muzica este o armonie agreabila in onoarea lui Dumnezeu si desfatarea permisa sufletului.” (JOHANN SEBASTIAN BACH) "Paradisul pierdut sau Patimile dupa Bach” s-a intitulat recitalul pianistului Nicolae Dumitru. Recital sau mai degraba one man show, momentele muzicale fiind "imbracate”, prefatate, postfatate, cu agreabila dezinvoltura si stralucitoare eruditie, de comentariile protagonistului. Sa ne amintim, de la inceput, ca "Paradisul pierdut” este un poem epic scris de englezul John Milton in 1657 (publicat un deceniu mai tarziu), considerat una dintre cele mai importante creatii de limba engleza, alaturi de opera marelui Will. Desigur, obsesia Paradisului pierdut continua sa ne bantuie pe toti, simpli muritori sau autori de geniu, peste milenii, din prima secunda a izgonirii biblice. Fiecare, cu "tanjul” sau – pentru a folosi un cuvant preferat de Nicolae Dumitru – isi cauta farama din Raiul primordial, indreptandu-si privirea fie catre cer, ori catre sinele imprafosat de tragica existenta, lepadata de credinta. "Armonia primordiala a lumii cu Dumnezeu este paradisul de la inceput, pe care l-am pierdut in urma pacatului - scrie parintele Dumitru Staniloae, in articolul intitulat "Opera teologica a lui Nichifor Crainic” (Gandirea, XIX (1940), nr. 4). – Biserica este poarta redeschisa spre paradisul restabilit, este anticipatia acestui paradis. Recucerirea paradisului este, de altfel, nu numai preocuparea fundamentala a crestinismului, ci tensiunea spre el e impulsul intregii culturi, a intregii stradanii superioare a omenirii. In aceasta idee despre cultura, atat de staruitor sustinuta, si careia i-a dedicat o intreaga carte, «Nostalgia paradisului», se manifesta din nou un fel de conceptie panbisericeasca a universului.” Unde ar mai putea fi cautat Paradisul? Poate nu n