Vineri după-amiază, primarul localităţii Dunajska Streda din Slovacia, Hajos Zoltan, a arborat steagul secuiesc pe faţada Primăriei. Evenimentul a avut loc în prezenţa preşedintelui Partidului Coaliţia Maghiară din Slovacia, Berenyi Jozsef. Hajos Zoltan a subliniat în cadrul evenimentul că a luat această decizie la solicitarea organizaţiilor „Pentru păstrarea Ungariei”, Via Nova şi Pazmaneum.
După arborarea steagului, cei prezenţi au intonat imnul secuilor şi imnul maghiarilor de pretutindeni. „Prin intonarea imnurilor ne-am exprimat solidaritatea faţă de locuitorii Ţinutului Secuiesc. Odorheiu-Secuiesc este o localitate înfrăţită cu oraşul nostru. Prin arborarea steagului nu am soluţionat problema, însă am dovedit că există un interes comun de a ne ajuta reciproc şi de a acţiona în privinţa problemelor care îi privesc pe maghiarii de pretutindeni.
Steagul Secuiesc va avea un rol important în cadrul ceremoniilor dedicate zilei de 15 martie”, a declarat Hajos Zoltan, citat de portalul de limbă maghiară din Slovacia, felvidek.ma.
Acţiunea a avut loc doar cu acordul primarului, fără avizul Consiliului Local. „Ar fi fost benefică o decizie a autorităţilor locale în problema arborării steagului. Este important să ne asumăm solidaritatea faţă de comunităţile maghiare din afara graniţelor Ungariei. Ne-a picat bine când în problema legii utilizării limbii minorităţii, maghiarii din Ardeal au semnat petiţii în favoarea noastră, fără să le solicităm asta. Aceste gesturi simbolice nu pot fi delimitate de dezvoltarea economică din zonă. Ar fi o greşeală să credem că renunţarea la identitatea maghiară ne-ar aduce beneficii economice din partea Guvernului. În realitate este tocmai invers. Păstrarea respectului de sine are efect asupra dezvoltării regionale”, a comentat Berenyi Jozsef. Reprezentanţii partidului de opoziţie Most-Hid au absen