În vremea lui Caragiale, cei care se văitau de o “renumerație mică după buget” puteau ajunge cel mult polițai. Astăzi, un Ghiță Pristanda poate deveni foarte ușor profesor universitar doctor și poate fi ales de către colegii lui, intelectualii, chiar și șef de breaslă.
De vreo două-trei zile, pe site-ul Colegiului Medicilor e expusă o scrisoare deschisă, adresată lui dottore Viorel Ponta. Scrisoarea a fost, probabil, citită deja de sute sau chiar mii de medici. Un paragraf sună așa: “Înţelegem îngrijorarea dvs. că demisia a şase persoane dintr-o instituţie, pe care în ultimul timp vedem ca nu doar o respectaţi, dar o şi iubiţi, constituie un fenomen foarte grav. Atât de grav încât aţi propus ca un debutant din acea instituţie să fie renumerat mai mult decât un medic primar chirurg, doctor în ştiinţe medicale cu 40 de ani vechime, care a salvat probabil mii de vieţi, consumându-şi viaţa proprie.” Iar noul Ghiță Pristanda, care se plînge de renumerația prea mică și semnează scrisoarea e nimeni altul decît profesorul universitar doctor Vasile Astărăstoae, starostele medicilor. Un Caragiale contemporan ar spune că într-o breaslă de gugumani Astărăstoae e cel dintîi…
Professore-dottore Astărăstoaie îi scrie lui dottore Ponta: “… însă nu înţelegem de ce nu pot fi găsite doar 40 milioane de euro pentru a fi crescute veniturile rezidenţilor. Am solicitat prin Rezoluţia Adunării Generale a Colegiului Medicilor din România creşterea în cursul acestui an a salariilor rezidenţilor, care, efectiv, nu pot supravieţui dintr-un salariu de mai puţin de 200 de euro. Ne-aţi şi ni s-a răspuns că nu se poate acum.” Dincolo de acest academic “ne-ați și ni s-a”, Astărăstoae nu pare, în realitate, deloc preocupat de condiția rezidenților. Altminteri, de exemplu, Colegiul Medicilor i-ar fi putut scuti pe rezidenți, “care, efectiv, nu pot supraviețui”, de cotizația lunară. @N_