Timpul iluziilor cu privire la direcţia spre care va fi împinsă România de acum înainte a trecut. Uitaţi scenariile apetisante privind inevitabila rupere a coaliţiei de guvernare şi prognosticurile pentru 2014. Există şanse serioase ca lucrurile să o ia uşor-uşor pe repede înainte oferindu-ne o surpriză mai mare decât blitzkrieg-ului politic declanşat la începtul lui iulie 2012.

Fragilul acord de coabitare chiar a ajuns un simplu petec de hârtie. România a revenit discret la momentul iulie 2012 când se preconiza revocarea judecătorilor incomozi de la Curtea Constituţională. Diferenţa notabilă este că acum ameninţările au fost duse până la capăt, cu rezultatul subordonării efective a Consiliului Superior al Magistraturii de către executiv începând cu data de 26 februarie 2013. Nu vă iluzionaţi că este vorba doar despre o victorie de etapă într-o cursă liniară. Este o victorie strategică executată eficient, în doi timpi, prin ocuparea unui centru nevralgic din sistemul de apărare al adversarului.

Pentru cine nu a înţeles încă: CSM este cheia de boltă în administrarea Justiţiei, fiind actorul principal în articularea politicii de cadre din interiorul Justiţiei. Selecţia şi controlul accesului la resursa umană generează calitatea şi valenţele de performanţă ale oricărui sistem organizaţional. Cadrul de reglementare, matricea organizaţională şi programul general de acţiune au sens şi conţinut atâta vreme cât sunt populate cu profesionişti de bună credinţă. Alterează oricare dintre aceste două elemente, ori ambele simultan, în poziţiile decizionale importante şi masa critică de troglodiţi nu va întârzia să apară, entropia fiind o lege a naturii.

Un adevăr de altfel cunoscut în cultura tradiţională românească, asimilat de înţelepciunea populară în cunoscutul proverb: „peştele de la cap se împute”.

Succesul revocării din CSM al judecătorilor Alina G