IAȘI. Procesul în care47 de agenți din PTF Albița au fost acuzați de comiterea unor infracțiuni a fost amânat de magistrații ieșeni.
Curtea de Apel Iași a stabilit ca următorul termen de judecată al procesului să aibă loc pe 26 martie. Totodată, instanța a admis cererea formulată de unuldintre inculpați, Alexandru Lucian Luca, de a pleca în perioada 7 – 14 martie în Republica Moldova.
În urmă cu aproape doi ani, 47 de agenţi din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Albiţa au fost trimişi în judecată, pentru constituirea unui grup infracţional organizat și luare de mită.
Procurorii au susţinut că agenţii ar fi cerut diverse sume de bani, cuprinse între 5 şi 500 de lei, sau bunuri persoanelor care tranzitau graniţa de stat a României.
Printre cei trimişi în faţa judecătorilor se află şi fostul şef al PTF Albiţa, Daniel Corban (foto). Acesta a fost acuzat că ar fi ştiut de activităţile ilegale ale subordonaţilor săi, la care ar fi participat şi pe care le-ar fi „ocrotit“.
IAȘI. Procesul în care47 de agenți din PTF Albița au fost acuzați de comiterea unor infracțiuni a fost amânat de magistrații ieșeni.
Curtea de Apel Iași a stabilit ca următorul termen de judecată al procesului să aibă loc pe 26 martie. Totodată, instanța a admis cererea formulată de unuldintre inculpați, Alexandru Lucian Luca, de a pleca în perioada 7 – 14 martie în Republica Moldova.
În urmă cu aproape doi ani, 47 de agenţi din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Albiţa au fost trimişi în judecată, pentru constituirea unui grup infracţional organizat și luare de mită.
Procurorii au susţinut că agenţii ar fi cerut diverse sume de bani, cuprinse între 5 şi 500 de lei, sau bunuri persoanelor care tranzitau graniţa de stat a României.
Printre cei trimişi în faţa judecătorilor se află şi fostul şef al PTF Albiţa, Daniel Corban (foto). A