Constanţa a fost fondată în urma colonizării greceşti a bazinului Mării Negre (greacă Pontos Euxeinos) de către colonişti milezieni în secolele VII-V î.Hr., sub numele de Tomis. Acest nume este probabil derivat din cuvântul grecesc τομή (tomí) însemnând tăietură, despicătură.
Conform legendei, pe care ne-a relatat-o directorul Muzeului de Artă din Constanţa, Doina Păuleanu, Iason şi argonauţii săi ar fi poposit aici după ce fuseseră trimişi în Caucaz să fure „Lâna de Aur”. Urmăriţi de flota regelui Colhidei, Aietes, l-ar fi tăiat în bucăți pe fiul acestuia, până atunci ţinut ostatic la bord, pentru a-l obliga pe rege să caute şi să adune resturile în vederea ceremoniei funerare, dând astfel argonauţilor timpul necesar pentru a fugi spre Bosfor. „Poetul Ovidius, care fusese exilat la Tomis, a rescris legenda lânii de aur, precizând că regele Colhidei, Aeietes, a înmormântat rămăşiţele fiului său la Tomis”, ne-a povestit Doina Păuleanu.
Însă arheologii consideră mai plauzibil ca tăietura (din linia ţărmului) să fi desemnat mai degrabă portul antic, astăzi submers, în faţa Cazinoului. O altă posibilă origine a numelui ar fi Tomiris, regina masageților, un trib scit ce trăia între Marea Neagră și Marea Caspică (Herodot). Milezienii au găsit pe aceste locuri o aşezare getică, noul oraş ajungând la nivelul unui polis de-abia în secolul IV-III î.Hr.. Portul folosit de greci pentru comerțul cu locuitorii acestor regiuni (daci, sciți și celți) a permis dezvoltarea unui centru urbanistic. Tomis a devenit o parte a Imperiului Roman în anul 46, fiind redenumit Constantiana. Publius Ovidius Naso, poetul roman, și-a găsit exilul între anii 8-17. Și-a petrecut în Constantiana ultimii opt ani din viață. Oraşul a rezistat vremurilor tulburi din secolele III și IV, frământate de numeroase invazii gotice, scitice și hunice, devenind reședința provinciei Sciția Mică (
