Tot mai mulţi cercetători îşi aleg drept temă de studiu plictiseala şi efectele ei, relatează repubblica.it. În timp ce pentru Pascal, „nu există nimic mai insuportabil pe lume“, iar pentru Schopenhauer era nimic altceva decât „moartea vieţii“, cert este că plictiseala stârneşte destul de multe controverse. Unii o definesc ca fiind o stare de insatisfacţie, de iritare sau de inerţie, însă nimeni nu ştie care sunt motivele care o provoacă şi ce consecinţe are, şi cu atât mai puţin cum poate fi tratată. În epoca Twitter-ului, a smartphone-urilor şi a tabletelor, nici măcar nu ar trebui să avem suficient timp la dispoziţie să ne plictisim. Cu toate acestea, statisticile şi psihologii spun că plictiseala este o „afecţiune“ destul de prezentă. Mai mult decât atât, este posibil ca tocmai progresele tehnologice să fi accelerat această stare. Este suficient să încercaţi să îi luaţi telefonul unui adolescent sau unui adult şi vedeţi cât timp va trece până va spune „nu ştiu ce să fac“. În aceste condiţii, nu ar trebui să surprindă pe nimeni numărul tot mai mare de cercetători care îşi dedică timpul analizării acestei stări sufleteşti cu totul speciale. Potrivit Wall Street Journal, din Canada în Irlanda există o adevărată explozie de studii ştiinţifice pe această temă. Problema a fost găsirea unor teme suficient de plictisitoare, pentru a fi prezentate participanţilor la teste. De exemplu, cercetătorii de la Guelph University, din Ontario, i-au obligat pe participanţii la studiu să numere de câte ori o literă apare într-o lungă listă de texte bibliografice. La Universitatea din Limerick, voluntarii sunt nevoiţi să privească un film documentar despre creşterea peştilor. La Universitatea din Waterloo, trebuie să urmărească un material video despre un bărbat care tunde iarba sau întinde rufele pe sârmă. Toamna trecută, la Londra, a avut loc a treia Boring Conference, o confe